15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:57
No menu items!

Salariile și pensiile ar urma să crească de la 1 ianuarie. Care sunt calculele Guvernului

spot_img

Guvernul ia în calcul majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie, la 3.000 lei, majorarea pensiilor urmând a fi de maximum 11%, în functie de bugetul pe anul viitor, au precizat, sâmbătă, surse politice citate de News.ro. 

Majorările pensiilor şi ale salariului minim urmează să fie incluse în proiecţia bugetară pe 2023. 

Premierul Nicolae Ciucă afirma, recent, că Ministerul Finanţelor urmează să prezinte până pe 20 octombrie proiectul de buget pentru anul viitor, astfel încât acesta să poată fi supus dezbaterii parlamentare în luna noiembrie.

La rândul său, ministrul Muncii, Marius Budăi anunţa că au pornit discuţiile în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, propunerea PSD pentru salariul minim fiind de 3.000 de lei. 

„Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creşterea pensiilor, este de 3.000 de lei şi cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică sub 2.800 taxaţi şi 200, nu. Este clar un impact pozitiv, şi asupra angajaţilor şi chiar asupra angajatorilor, pentru că (…) se plâng de lipsa forţei de muncă. Nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariu minim în România”, a mai afirmat ministrul.  

R. Dan