19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:09
No menu items!

Brățara electronică poate fi folosită în cazurile de violență în familie. Cum funcționează sistemul

spot_img

Sistemul informatic de monitorizare electronică a devenit funcţional, începând de sâmbătă, 1 octombrie, în Capitală şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi administrativ-teritoriale în care persoanele faţă de care se emit ordine de protecţie dispuse de poliţist sau de instanţa de judecătorească ori la nivel european vor fi monitorizate prin intermediul brăţărilor electronice. Oficialii Poliţiei Române afirmă că este o primă etapă a proiectului, care protejează victimele violenţei în familie.

Reprezentanții Poliţiei au anunţat că de sâmbătă, de la ora 0:00, a devenit operaţional sistemul informatic de monitorizare electronică în Capitală şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea pentru monitorizarea sistemului electronic în cazul aplicării acestei măsuri la emiterea ordinelor de protecţie provizorii, ordinelor de protecţie şi a ordinelor europene de protecţie. 
 
Sistemul de supraveghere electronică constă într-un kit care include brăţara care se prinde de gleznă ori, în cazuri determinate de lege, de încheietura mâini agresorului, un telefon mobil înmânat agresorului, care are montat un sistem de urmărire şi pe care agresorul este obligat să-l poarte, încărcat, asupra lui, în caz contrar declanşându-se alarma. Brăţara conţine elemente de siguranţă care nu permit agresorului să o îndepărteze.
 
Un al doilea telefon este înmânat persoanei care este protejată, care va avea de asemenea obligaţia de a-l purta asupra sa. Există şi kit-uri cu telefoane pentru multiple persoane protejate, victime ale violenţei domestice. 
 
La finalizarea măsurii de protecţie, brăţara va fi înlăturată cu un instrument special.
 
Potrivit oficialilor poliției, începând cu anul 2024, şi judeţele Bacău, Braşov, Caraş Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Giurgiu, Galaţi, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea vor intra în acest proiect, iar din 2025 este implementată a trei etapă, care va include şi alte judeţe ale ţării. 
 
„Monitorizarea electronică se va face în sistem automat, fără intervenţie umană, sistematic şi exclusiv pe teritoriul României. Datele de identificare ale persoane supravegheate precum şi ale persoanei ori persoanelor protejate vor fi cunoscute doar de către poliţistul de supraveghere, la momentul creării/semnalării în sistemul informatic. După acel moment, poliţistul nu va mai avea acces la datele de localizare ale sistemelor electronice purtate de către persoanele în discuţie. Numai în măsura în care va fi generată o alertă atunci în mod automat sistemul informatic va prelua datele de identificare şi le vor asigna unui identificator, urmând a fi comunicate imediat către dispecerat şi ulterior către echipajul de ordine publică care va asigura intervenţia la acest eveniment semnalat”, au explicat reprezentanții IGPR. 
 
Potrivit statisticilor instituției, în acest an s-au înregistrat cu peste 13% mai multe fapte penale de violenţă domestică faţă de primele opt luni ale anului 2021. Instanţele judecătoreşti au emis, în 2022, peste 7.000 de ordine de protecţie, cu 6% mai mult faţă de perioada ianuarie-septembrie a anului trecut, 47% dintre acestea fiind stabilite din ordinele de protecţie provizorii. 
 
Poliţiştii au emis peste 8.700 de protecţie provizorii şi au fost sesizate 579 de infracţiuni de nerespectare a acestora, cu peste 45% faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă. 
 
În București au fost emise 1104 ordine provizorii de protecţie în primele opt luni ale acestui an, aproape 90% fiind confirmate de procurori.
 
R. Dan