9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:45
No menu items!

România NU are în acest moment ministru al Sănătății. Cine sunt cei care l-ar putea înlocui pe Vlad Voiculescu

spot_img

Deputații USR-PLUS Adrian Wiener și Emanuel Ungureanu sunt vehiculați ca favoriți pentru a-l înlocui pe Vlad Voiculescu la șefia Ministerului Sănătății. Momentan, însă, Ministerul Sănătății rămâne fără conducere, deoarece președintele Klaus Iohannis a semnat doar decretul de revocare din funcție a lui Vlad Voiculescu, dar nu și pe cel de numire ca interimar a lui Dan Barna, așa cum propusese Florin Cîțu. 

Numele medicului Adrian Wiener a fost vehiculat pentru portofoliul Sănătății și în decembrie anul trecut, imediat după alcătuirea coaliției de guvernare. 

Cât despre Emanuel Ungureanu, acesta a condus, în legislatura trecută, din poziția de vicepreședinte, Comisia pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor.

Momentan, până la desemnarea unui înlocuitor, Ministerul Sănătății rămâne fără conducere. Portofoliul Sănătății aparține, potrivit înțelegerilor din Coaliția de guvernare, USR-PLUS. 

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății, dar nu și cel de numire ca interimar a lui Dan Barna. 

Surse politice, citate de Digi24, au precizat că Dan Barna ar fi refuzat, de fapt, mandatul de ministru interimar al Sănătății.