Revoltă în interiorul TSD. Șeful tinerilor social-democrați, Gabriel Petrea, criticat pentru că îl susține în nume propriu pe MIhai Tudose

Multe organizații și mulți lideri din teritoriu ai Tineretului Social-Democrat (TSD) contestă scrisoarea șefului lor, Gabriel Petrea, prin care acesta susține actualul Guvern, spunân că acest mesaj nu îi reprezintă.

Mai multe organizații și lideri ai TSD critică mesajul lui Gabriel Petrea, spunând că scrisoarea acestuia nu este reprezentativă pentru întreg tineretul social-democrat. Contestatarii scrisorii lui Petrea, despre care spun, la unison, că e un mesaj personal, au postat mesaje în acest sens pe paginile lor de Facebook sau ale organizațiilor locale.

Un reprezentant al TSD Harghita, Sebastian Spaciu, spune că, „referitor la scrisoarea Președintelui Tineretului Social Democrat, Gabriel Petrea, considerăm că este o inițiativă personală a președintelui organizației care a fost făcută fără o consultare prealabilă a organizațiilor județene a Tineretului Social Democrat”.

Filiala TSD Brașov scrie că „Gabriel Petrea nu vorbește în numele tinerilor social-democrați atunci când nu îi consultă în prealabil”. „Poziția pe care a făcut-o publică este poziția sa personală, cel mult cea în calitate de ministru al consultării publice și dialogului social. Tinerii social-democrați nu sunt “marionete” care să fie folosite după bunul plac al președintelui TSD…o scrisoare publică, precum și orice poziție publică a TSD se va face doar dupa ce aceștia își dau acordul – așa este normal și democratic. Gabriel Petrea vorbește despre democrație și exprimare liberă, însă nu se deranjează măcar să se consulte cu noi. Din punctul meu de vedere, ca președinte al #TSDBrașov, deciziile referitoare la viitorul Guvernului sau al PSD se vor lua în cadrul Comitetului Executiv Național fără alte influențe sau presiuni publice. 
În PSD există democrație și PSD suntem noi, cei mulți, din teritoriu, care, în fiecare zi, muncim pentru a promova și implementa politicile social-democrate. Esența consultării este dialogul, domnule Petrea, chiar și cu cei care nu vă aprobă”, se arată în mesajul de pe pagina TSD Brașov.

TSD Teleorman se delimitează de scrisoarea lui Gabriel Petrea. „Având în vedere ultimele evenimente din spațiul public și poziția exprimată printr-o scrisoare deschisă adresată conducerii PSD, de domnul Gabriel Petrea, liderul național al TSD, organizația TSD Teleorman se delimiteaza de opiniile exprimate în scrisoare cu privire, mai ales, la ideea de “refondare” a partidului, dar și de acuzațiile privind “lipsa democrației” în partid și așa-zisele “surprize”, cu referire la numirile în funcții publice ale PSD. Considerăm că domnul Gabriel Petrea ar fi trebuit să discute mai întâi cu organizațiile de tineret din țară și să ne reprezinte punctele de vedere mâine la CExN- Comitetul Executiv Național al PSD. 
Ne delimităm categoric de opiniile personale ale domnului Gabriel Petrea, care aduc grave prejudicii de imagine Partidului Social Democrat, precum și stabilității politice din acest moment.
În cel mai important for de conducere al Partidului Social Democrat, suntem siguri că vom găsi cele mai bune soluții pentru rezolvarea acestor probleme și că vom reuși implementarea măsurilor din Programul de Guvernare, votate și susținute de majoritatea celor prezenți la vot în alegerile parlamentare din anul 2016.

Și TSD Olt constată, „cu stupoare, ieșirea lui Gabriel Petrea în spațiul public cu o scrisoare deschisă în numele Tinerilor Social Democrați”. „Foiletonul scris într-un limbaj de lemn, pur comunist, de către cine-știe-ce strateg în ale politicii, nu este asumat de organizația de la Olt. Ne delimităm de această propagandă ieftină și îi spunem lui Gabriel să și-l asume singur. Apropo, tu ne vorbești despre democrație în partid și tu de capul tău vorbești în numele nostru al tuturor? După ce că bați câmpii cu grație, mai ai tupeul să ne dai și lecții de democrație? 
Noi, Organizația TSD Olt, îți spunem Stop! Noi nu rezistăm! P.S. Puțin mai mult respect pentru colegii tăi nu ar strica!”, scrie TSD Olt.

Și Organizația TSD Neamț se delimitează categoric de afirmațiile făcute în nume personal de către președintele TSD, Gabriel Petrea. „Declaraţiile acestuia nu reprezintă poziția TSD, a zecilor de mii de tineri social-democrați prin munca și votul cărora și domnia sa ocupă un fotoliu de ministru. 
Pe de altă parte, organizația TSD Neamț îl susține fără echivoc pe președintele PSD, Liviu Dragnea, și întreaga conducere a partidului aleasă statutar. Ultimele alegeri locale și parlamentare au demonstrat că programul politic prezentat de președintele Liviu Dragnea și asumat de PSD este dorit de români. Avem nevoie de un guvern responsabil care să îl pună în aplicare”, se arată în mesajul TSD Neamț.

Președintele TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan Gruia, se arată intrigat de faptul că organizațiile tinerilor social-democrați nu au fost consultați înainte ca președintele TSD să publice scrisoarea, în nume propriu. „Ca fond nu spune lucruri deloc false: da avem nevoie de dezbatere ideologica, da avem nevoie de viziune, da avem nevoie de promovarea liderilor pe criterii transparente și de meritocrație! Dacă acest lucru nu s-a întâmplat până acum în viziunea colegului meu, pe care îl respect, nu înțeleg de ce nu a luat atitudine până în seara asta! Cred într-un Partid Social Democrat deschis ideilor și tinerilor care vor o schimbare. Indiferent de unde vin, cum îi cheamă și ai cui copii sunt. Cred în echitate și în șansa fiecărui tânăr educat și de caracter de a se face auzit și de a schimba în bine țara în care s-a născut. În schimb, mi se pare total nepotrivit momentul, care poate fi speculata foarte simplu in direcția unei anumite “tabere”. Cu tot respectul Gabi, nu înțeleg de ce noi, colegii și președinții de filiale TSD nu am fost consultați înainte de această declarație care ne implică pe toți? De toate aceste lucruri avem nevoie nu de azi, ci de ani, de ce nu le-am discutat, de ce nu am adus proiecte care să le schimbe? Sper din tot sufletul ca zvonurile legate de o negociere pentru un post de ministru în schimbul actualei declarații sunt false! Dacă nu sunt false, mă declar dezamăgit că un om care ar fi putut schimba ceva în bine pentru o generație, care ne-a convins și pe noi să credem în el, a ales să schimbe doar pentru o persoană! Repet, sper din suflet să fie false informațiile din spațiul public! Aici nu discutam de persoane ci de o generație la care trebuie sa ii dam o direcție. Mai cred ca lucrurile astea trebuiau discutate, propuse prin intermediul unor proiecte clare și concrete înainte de congresul TSD și in perioade de liniște când se construiește. Nu acum! Pentru a nu fi parte într-un război fără fond, iar eu și colegii mei din TSD Bistrita-Nasaud să fim suspectați de o posibilă părtinire intr-o dispută care nu ne aparține, vreau sa mă delimitez de poziția ta din postarea publicată în această seară! O fac după consultarea largă a colegilor mei! Dacă vrem o schimbare reală și un nou nivel al social-democrației trebuie să o facem prin fapte și proiecte concrete! România și viitorul românilor nu se negociază! Ele sunt mai presus de orice interes personal!”, scrie Bogdan Ivan.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU