13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:12
No menu items!

Restricțiile Guvernului, atacate în instanță chiar de membrii PNL

spot_img

Noile restricţii impuse de Guvern sunt atacate în instanţă chiar de membrii PNL. Antena 3 publică o contestație care urmează a fi depusă la Tribunalul București, pe 2 aprilie, în care semnatarii atrag atenția asupra faptului că Executivul nu a prezentat un raport care să indice faptul că închiderea magazinelor la ora 18 sau interzicerea circulației după ora 20 ar genera o scădere a ratei de infectare. Mai mult decât atât, în contestație mai este precizat că nici carantina impusă în Timișoara nu a adus rezultate.

În aceeași contestație, liberalii susțin că România este în colaps, iar măsurile Guvernului afectează și mai rău sectorul HORECA, pentru care Executivul nu și-a îndeplinit toate promisiunile.

”Onorată Instanță, vă rog respectuos să îmi admiteți acțiunea pe care am formulat-o și prin hotărârea pe care o veți pronunța să dispuneți: 

1. Anularea Hotărârii cu nr. 20 din data de 25.03.2021 a CNSU privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID-19, aprobată prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, ca nelegală și neîntemeiată.

2. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 55 din 15.04.2020, prin care restrânge drepturile și libertatea cetățenilor români, cu privire la dreptul la muncă și liberă circulație. 

3. Obligarea Guvernului României prin Președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României  la relaxarea și restabilirea situației prin abrogarea Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, prin care restrâng drepturile și libertatea cetățenilor români. 

Motivele acțiunii: 

Consider că Hotărârea cu nr.20 din data de 25.03.2021 a CNSU privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei COVID-19, aprobată prin președintele CNSU Florin-Vasile Cîțu, în calitate de prim-ministru al României, și Legea 55 din data de 15.04.2020, sunt nelegale și neîntemeiate, întrucât ambele încalcă principiile fundamentale ale Constituției României prevăzute atât de dispozițiile art. 25 din Constituția României privind libera circulație cât și dispozițiile art. 3 din Codul Muncii.

Politicianul PNL care a depus contestația a intrat în direct la Antena 3 și-a motivat acțiunea: ”Înainte de calitatea de membru PNL, am calitate de cetățean al României”.