10.9 C
București
luni, 25 octombrie 2021 - 20:17

Regele Mihai se retrage din viața publică. Casa Regală: Majestatea Sa este grav bolnav / VIDEO

spot_img

Regele Mihai se retrage din viața publică, deoarece este grav bolnav.

Regele a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar diagnosticul este sever: leucemie cronică și carcinom metastazant, ceea ce se traduce prin cancer cu metastaze.

Potrivit reprezentanţilor Casei Regale, majestatea sa a suferit o intervenţie chirurgicală şi va avea nevoie de un tratament complex. Familia Regală a făcut apel la discreție. În acest moment, Regele Mihai se află sub supravegherea medicilor elvețieni.

Regele Mihai I are 94 de ani, până acum nu a mai suferit intervenții medicale sau boli de care să fi știut.  

Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta să-l reprezinte în toate activităţile publice.

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestății Sale care a fost suspus unei intervenții chirurgicale. Majestatea Sa urmează un tratament complex și solicitant care-l împiedică să apară în public. Transmit mesajul regelui Mihai, citez: <<În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical, sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custode de Coroană, va găsi înțelepciunea de a mă reprezenta şi de a duce la bun sfârşit îndatoririle mele>>. Am rugat Consiliul regal să o sfătuiască. Mesajul Regelui a fost transmis la 1 martie”, a transmis Andrew Popper, șeful Casei Regale.

Mesaj-Regele-Mihai-I-1martie2016

R.D.