11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:01
No menu items!

DNA cere reținerea și arestarea unui deputat PSD

spot_img

Procurorii DNA cer Parlamentului încuviințarea reținerii și arestării deputatului PSD Cristian Rizea în dosarul în care a fost audiat, miercuri, sub acuzațiile de trafic de influență, spălarea banilor și influențarea declarațiilor.

Deputatul PSD a fost adus, miercuri, cu mandat de aducere, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se prezenta acuzațiile care i se aduc, ținând cont că ancheta procurorilor a început de anul trecut.

Potrivit procurorilor, la 2 decembrie 2009, potrivit unei înțelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la omul de afaceri cu cetățenie americană Lucian Colțea suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la 6 decembrie 2009, 100.000 euro pentru ca, în schimb, să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) și Primăria Chiajna, pentru ca presupusul mituitor să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidențială din București, respectiv să obțină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria Chiajna.

Rizea Cristian_SZ

„Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv. În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al sectorului 5, le va oferi gratis un spațiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici”, arată procurorii.

În același dosar, procurorii anticorupție l-au reținutpe Lucian Colțea, pentru cumpărare de influență și spălare de bani. Acesta este prezentat, miercuri, la Înalta Curte de casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Andrei Tudor