13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:41
No menu items!

Reacția lui Orban după atacurile din interiorul partidului: Până la congresul din acest an, eu sunt președintele PNL

spot_img
Președintele PNL Ludovic Orban a avut marți prima reacție publică legată de conflictul din partid, după ce Rareș Bogdan și Robert Sighiartău i-au cerut demisia.
Întrebat, marți, dacă ia în calcul să demisioneze, în condițiile în care are din ce în ce mai mulți contestatari în partid, Orban a răspuns: „Președintele PNL este ales de congres. PNL a avut un congres în iunie 2017 și va avea un congres în cursul acestui an. Până la acest congres, eu sunt președintele PNL. Dacă mă voi hotărî să candidez pentru un nou mandat, voi anunța public”.
Orban a mai spus că orice are de discutat cu colegii săi din PNL discută în interiorul partidului, și nu în spațiul public, și că „orice problemă trebuie discutată în forurile statutare”.
„Nu am obiceiul să polemizez cu colegii mei în public. În calitate de președinte al PNL, obligația mea este să asigur coeziunea partidului. (…) Cred că cetățenii români așteaptă de la noi soluții în rezolvarea problemelor”, a mai afirmat Ludovic Orban.