16.7 C
București
joi, 28 martie 2024 - 22:16
No menu items!

Război total în PNL. Ludovic Orban, comparat cu PSD și Liviu Dragnea. Cine sunt „reformiștii” care vor să îl dea jos pe Orban

spot_img

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a declarat, luni, la Digi24, că Ludovic Orban trebuie să-și dea demisia de la șefia partidului, pentru modul în care formațiunea politică a fost condusă “discreționar”. Sighiartău susține că “am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”.

„Din punctul meu de vedere, da (Ludovic Orban trebuie să plece – n.red). PNL a pierdut alegerile generale. Din păcate, n-am reușit să avem o discuție privind acestea alegeri și n-am făcut o analiză în BPN cu privire la ceea ce s-a întâmplat, pentru că, până la urmă, tot timpul poporul are dreptate, iar la alegerile generale PNL s-a clasat pe locul doi, după PSD.

Au fost mai multe greșeli în timpul guvernării Orban, cu privire la gestionarea pandemiei și nu numai, dar cel mai mult mă deranjează faptul că am fost puși de multe ori alături de PSD prin comportamentul pe care l-au avut unii colegi de-ai mei în guvernare și prin felul în care au fost promovați anumiți oameni în funcții publice”, a mai afirmat liderul PNL.

Sighiartău a subliniat că în ultimul an, partidul a fost condus discreționar de Ludovic Orban, astfel că pentru congresul din iunie sau când vor avea loc alegerile interne, liderii trebuie să se gândească la o altă echipă de conducere.

„Avem nevoie de o echipă care să negocieze pentru partid și nu pentru indivizi”, a adăugat Sighiartău. Chestionat cine ar trebuie să treacă la conducerea formațiunii politice, el a spus: „Deocamdată există o grupare reformistă în PNL. Emil Boc, Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă, Florin Roman, Alina Gorghiu și mulți alții, generația tânără care își dorește o altă abordare„.

Robert Sighiartău este alt lider important al PNL care iese public în ultimele zile să ceară demisia președintelui Ludovic Orban, după Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL. Rareș Bogdan a declarat că Orban a condus dictatorial partidul și trebuie să își dea demisia după pierderea alegerilor, dar și a negocierilor cu ceilalți președinți de partide din coaliția de guvernare, cărora le-a cedat cele mai importante ministere.

M. Nedelcu