13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:39
No menu items!

Protecție sporită pentru românii care lucrează în străinătate. Este vorba despre cazare, banii de hrană și transport

spot_img

Guvernul Cîțu dezbate, miercuri, în ședința de Guvern, proiectul de ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, în sensul creşterii gradului de protecţie a acestor cetăţeni. Potrivit noilor modificări, statul român se va asigura că sezonierii vor beneficia de condiții decente și sigure cât timp desfășoară activități în alte state.

Potrivit modificărilor propuse în proiectul de OUG partea română va negocia, pentru lucrătorii sezonieri, acordurile, înţelegerile, tratatele sau convenţiile, inclusiv în privinţa condiţiilor de cazare oferite de angajatori, care trebuie să respecte normele naţionale din statul de primire, acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România, pe perioada în care lucrătorii sezonieri îşi desfăşoară efectiv activitatea.

O un alt punct important în proiectul de ordonanță se referă la asigurarea de sănătate. Ofertele ferme de locuri de muncă din străinătate pentru lucrătorii sezonieri trebuie să conțină inclusiv asigurarea de sănătate pe perioada contractuală sau angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier încheie pentru acesta asigurarea de sănătate pe perioada contractuală.

În ceea ce privește transportul, proiectul de ordonanță prevede ca acesta să fie asigurat de către agentul de plasare a forţei de muncă şi furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă în cazul grupurilor mai mari de 10 persoane care se deplasează către același loc de muncă.