15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:25
No menu items!

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz: USR PLUS va cere paritate – funcția de premier contra funcția de președinte al Camerei Deputaților

spot_img

Alianța USR PLUS nu este dispusă să accepte ca și funcția de premier, și funcția de președinte al Camerei Deputaților să revină PNL. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a confirmat vineri seară la Digi24 că la negocierile cu PNL care au loc sâmbătă, USR PLUS va cere paritate: funcția de premier contra funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Dominic Fritz face parte din echipa USR PLUS care negociază, la Vila Lac, cu reprezentanții PNL și UDMR, pentru formarea coaliției guvernamentale.

„Pentru că aţi vorbit de prim-ministru, totuşi, trebuie să spun că sunt două funcţii foarte importante la vârful statului, în Parlament şi în Guvern: prim-ministrul şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi, într-un parteneriat adevărat, bineînţeles că NU un singur partid poate să aibă amândouă funcţii”, a declarat Dominic Fritz, vineri seara, la Digi24.

Liderii PNL au decis să îl susțină pe președintele partidului, Ludovic Orban, pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, în timp ce pentru funcția de premier este propus Florin Cîțu. USR PLUS nu va ceda nici aici așa ușor și va merge cu propunerea ca Dacian Cioloș să fie premier. Pentru șefia Camerei Deputaților, USR PLUS își dorește funcția pentru copreședintele partidului, Dan Barna. 

„Cred că într-un guvern funcțional și stabil nu se poate ca un partid – și nu este sănătos, de fapt – să aibă toată puterea. Cred că este important ca oamenii să vadă că acesta este un parteneriat serios, în care nu cumva un partid sau două partide sunt appendix-ul unui partid care conduce totul, ci că noi ne asigurăm că, de fapt, interesele românilor care au votat pentru acest guvern sunt reflectate și în pozițiile importante”, a explicat Dominic Fritz.

Întrebat dacă numele pentru funcția de prim-ministru este negociabil sau se pleacă de la Florin Cîțu, Dominic Fritz a răspuns: „Asta vom vedea mâine (sâmbătă – n.r.) la negocieri”.

Întrebat la ce nu este dispusă USR PLUS să renunțe în aceste negocieri, Dominic Fritz a schițat câteva teme pe care le-ar vrea incluse în programul de guvernare: „Cred că e foarte important să ne uităm pentru ce ne-au votat românii și e foarte clar că românii sunt nemulțumiți despre cum funcționează statul român, nu mai au încredere că politica poate să schimbe viața lor în bine și asta înseamnă că vrem un guvern – şi asta într -adevăr nu este negociabil –  vrem un guvern care-şi asumă, cu adevărat, nişte reforme profunde în toate domeniile statului. Nu putem să continuăm aşa. Avem nevoie să punem inițiativa Fără penali, de exemplu, în practică, avem nevoie de reforme profunde în justiție, în sănătate, în educație și e clar că asta trebuie să se reflecte în programul noului guvern”, a arătat Dominic Fritz.

El a confirmat că în viziunea USR-PLUS, programul de guvernare va fi un contract politic între participanți, cu termeni și condiții, chiar dacă, a recunoscut el, mai există „obiective care se bat cap în cap”.