12.9 C
București
joi, 16 mai 2024 - 2:48
No menu items!

Predoiu dă asigurări că îl va demite pe chestorul Glugă de la Constanța dacă îl va găsi vinovat

spot_img

Cătălin Predoiu explică într-un interviu la Digi Tv de ce nu l-a demis pe șeful Poliției Constanța, chestorul Glugă Adrian, dar dă asigurări că, în cazul în care în urma controlului dispus se ajunge la concluzia că există responsabilitate și la nivelul șefului de inspectorat, nu va ezita să ia o decizie.

„Și dacă în urma acestui control ajungem la concluzia că există responsabilitate și la nivelul șefului de inspectorat, nu o să am nicio ezitare să iau o decizie. Dar trebuie să o fac profesionist.”, a precizat Predoiu.

Ministrul Predoiu vorbește și despre deciziile emoționale care ar fi putut fi luate și care ar fi paralizat sistemul, dar transmite și un mesaj tuturor angajaților MAI: ”Cine își face treaba, i se recunoaște treaba, cine nu – când greșește este investigat procedural și sancționat. Ăsta este rolul meu ca ministru”.

„Dacă eu paralizez acest sistem prin măsuri strict emoționale, unele poate întemeiate, dar altele nefundamentate, grăbindu-mă și făcând un act ministerial neprofesionist, s-ar putea abia atunci să condamn alte vieți la dispariție, pentru că paralizez un sistem și dau un mesaj greșit. Eu vreau să transmit sistemului următorul lucru: Cine își face treaba, i se recunoaște treaba, cine nu – când greșește este investigat procedural și sancționat. Ăsta este rolul meu ca ministru”, a conchis el.

Predoiu a prezentat și măsurile pe care le-a luat, menționând că a constituit o echipă care va analiza vulnerabilitățile sistemului, dar și lanțul cauzal,  ”ce anume a condus la această situație, nu doar responsabilități individuale.”

”Astăzi am semnat un ordin prin care am constituit o echipă care să analizeze vulnerabilitățile sistemice. Nu doar responsabilități individuale, ci și lanțul cauzal, ce anume a condus la această situație. Și să facem o listă cu astfel de vulnerabilități, care presupun soluții fie în legislație, fie în actul managerial. Dați-mi voie să fiu pe de-a întregul responsabil și să nu joc politic acest subiect”, a mai spus ministrul.

D.Constantin