10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:23
No menu items!

Pompierii, intervenţii la foc automat în noaptea de Revelion. Au avut loc aproape 3000 de urgenţe

spot_img

82 de români au ajuns la spitalele din ţară în noaptea de Revelion

cu răni provocate de folosirea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice.

Din aceeaşi cauză în noaptea dintre ani, pompierii au intervenit la 28 de incendii,

potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

De altfel, pompierii din toată ţara au lucrat la foc continuu în ultimele 48 de ore,

intrevenit la nu mai puţin de 2.956 situații de urgență și 263 incendii.

„Echipajele SMURD au acționat în 2.417 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat și 9 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere. De asemenea, salvatorii au intervenit în 81 situații pentru deblocarea persoanelor surprinse în medii ostile, precum și în alte 186 misiuni de protejare a comunităților. În ultimele două zile, 2.398 persoane au fost asistate medical de către echipajele SMURD, iar alte 19 persoane au fost salvate din incendii sau alte situații deosebite”, au transmis, joi, reprezentanții IGSU.

În total peste 5000 de pompieri au intervenit la situaţiile de urgenţă semnalate în ţară în ultimele zile.