7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:32
No menu items!

Planorul dispărut în august și rămășițe umane, găsite de turiști în Masivul Postăvarul

spot_img

Planorul dispărut împreună cu cel care îl conducea, pilotul Mircea Crăciun, au fost depistate în zona Masivului Postăvarul, de turiști. Zona fusese cercetată de echipele de intervenție, în zilele de după dispariție.

Un turist care a sunat ka 112 a spus că a găsit nişte resturi de aeronavă în zona Muchia Cheii din masivul Postăvarul, la trei ore de mers spre Brașov.

Echipajele de căutare formate din pompieri, salvamontiști, jandarmi montani, vânători de munte și polițiști au ajuns în zona indicată din Munții Postăvaru. După primele verificări, seria aparatului de zbor era aceeași cu cea a planorului dat dispărut la începutul lunii august din acest an.

Totodată, forțele de la fața locului au descoperit rămășițe umane la bordul aparatului de zbor, în cabină mai exact. Zona a fost izolată pentru o cercetare la fața locului, pe care o vor face polițiștii criminaliști și procurori, care vor înceca apoi să afle cauzele accidentului.

Pe 7 august, planorul lui Mircea Crăciun a dispărut, dar evenimentul a fost anunțat cu întârziere de câteva ore. Săptămâni întregi, forțe impresionante ale tuturor autorităților au verificat mai multe zone, în căutarea epavei, dar fără succes.

În cursul verii, Masivul Postavarul, o zonă de peste o mie de hectare, a fost inclusă în aerealul de căutare de mai multe ori, cu personal de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, de la Jandarmeria Montană, inclusiv cu alpiniști în zonele abrupte, precum și cu alte forțe venite în sprijin. De asemenea, zona a fost verificată și din aer atât cu elicoptere, cât și cu drone, dar cu toate eforturile depuse, aparatul de zbor nu a putut fi identificat din cauza pădurii foarte dese. Misiunea de identificare a aeronavei a rămas permanentă pentru personalul din zonă, care au efectuat verificări, de mai multe ori, pe baza indiciilor furnizate de la persoanele care au frecventat zona ca turiști. Acum, o astfel de sesizare s-a confirmat.

comunicat IGSU