3.2 C
București
marți, 19 martie 2024 - 12:13
No menu items!

Pelerinajul de Sfântul Andrei, interzis în continuare de judecătorii constănțeni

spot_img

Judecătorii Tribunalului Constanţa au respins, vineri, ca fiind inadmisibilă, cererea Arhiepiscopiei Tomisului de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale pentru desfăşurarea, pe 30 noiembrie, a pelerinajului la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea Ion Corvin, relatează Agerpres.

Hotărârea Tribunalului Constanţa poate fi atacată prin recurs, în termen de cinci zile de la pronunţare.

„Admite excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 27.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este soluţia pe scurt a instanţei.

Pe 25 noiembrie, Tribunalul Constanţa a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului de suspendare a hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă care interzice participarea la procesiunile şi pelerinajele religioase a persoanelor care nu au domiciliul sau reşedinţa în localităţile în care se desfăşoară aceste activităţi.

Ulterior deciziei judecătorilor, arhiepiscopul Teodosie al Tomisului i-a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, în care susţine că măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 generează „abuzuri” împotriva clerului şi credincioşilor, care sunt împiedicaţi să desfăşoare în mod tradiţional datinile bisericeşti.

Teodosie atrage atenţia, în scrisoare, asupra situaţiei conflictuale ce poate să apară în contextul împiedicării enoriaşilor şi credincioşilor, din toată ţara, de a lua parte la tradiţionalul pelerinaj de la mănăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin, organizat de Praznicul Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie.

Totodată, Patriarhia Română solicită autorităţilor să permită, „în mod excepţional”, credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei, situată în comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, cu respectarea normelor sanitare.

Pelerinajul de la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei aduna, în anii trecuţi, mii de credincioşi din toate regiunile ţării. În 2019, numărul pelerinilor care au venit la mănăstirea din localitatea constănţeană Ion Corvin a fost de peste 15.000.

Sursa: Agerpres