11.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 9:31
No menu items!

Pașaportul COVID pentru România. De unde îl descărcam și cum va funcționa

spot_img

Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a transmis azi toate informațiile pe care românii trebuie să le știe despre certificate digitale verzi sau așa-numitele „pașapoarte COVID” care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană. Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea descărca dintr-un portal web securizat.

Fiecare român care s-a vaccinat împotriva COVID-19 sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19, dar nu mai vechi de 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. Certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit, anunță STS.

„Soluția tehnică dezvoltată de instituția noastră va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei”, se arată într-un comunicat al STS.

„În urma consultărilor cu experții grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluția tehnică care va include o aplicație web pentru generarea certificatelor şi o aplicație pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în țară sau emise de alte state”.

Certificatele vor conține un cod QR

„Codul QR din certificat va conține informații de identificare (nume, prenume și data nașterii), precum și informații medicale esențiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor. Documentele vor respecta toate regulile de protecție a datelor personale și vor putea fi utilizate la trecerea frontierei, însoțite de actul individual de identitate”, se arată în comunicatul STS.

România, programată pe 21 mai pentru testarea certificatelor verzi

„Termenul vehiculat, la nivel european, pentru implementarea certificatelor verzi de călătorie este începutul lunii iulie 2021. În luna mai, la nivel european, are loc testarea de interconectare între țările membre și gateway-ul european (DGCG) care va centraliza și administra cheile publice ale țărilor membre pentru verificarea semnăturilor certificatelor digitale verzi, România fiind programată pentru ziua de 21 mai a.c.”, informează STS.