Publicația Lumea Justiției a publicat vineri un editorial, semnat de Adina Anghelescu, în care sunt identificate o serie de amendamente prost gândite, propuse în procesul de amendare a Codurilor penale. Publicăm principalele fragmente din acest material:
(…) Anul 2018 va fi crucial pentru cetateni. Spun asta, pentru ca doar cu o justitie curatata de “campul tactic” poate vindeca societatea. “Autostrada Justitiei reformate” inca nu e finalizata si reconstructia e grea pentru ca tronsoane intregi s-au surpat, an de an, timp de 12 ani, sub barosul parteneriatului de nadejde DNA-ICCJ si al protocoalelor secrete ilegale dintre parchete si SRI. Asa fiind, intocmai ca in constructii, e greu sa recladesti ceva durabil pe o temelie gaunoasa, putreda si fisurata. Legile Justitiei vor ajunge cu siguranta pe masa Curtii Constitutionale, dar mana Presedintelui nu este pregatita sa semneze promulgarea. Dimpotriva. Asa ca… 2018 va fi decisiv pentru anii ce vor urma.
Insa, marele examen al Legislativului va fi dat cand vor incepe dezbaterile paramentare pe amendamentele la Coduri. Cine vrea sa le citeasca, le gaseste in documentul Transpunerea Directivei de pe site-ul Comisiei speciale condusa de deputatul Florin Iordache. Pe site-ul Camerei Deputatilor. Le-am lecturat cu mare interes. Acum, pe final de an, nu o sa iau la disecat fiecare amendament, dar in linii mari va voi spune ca, in ansamblu, exista si propuneri bune, absolut necesare, sunt si lipsuri majore in formulare, iar pe alocuri te intrebi cine au fost “desteptii” care au realizat din putul gandirii parlamentare anumite amendamente. Fiind final de an si nedorind sa plictisesc cititorii care au altfel de preocupari in aceste zile, ma opresc asupra articolului care priveste prezumtia de nevinovatie.
Deloc, dar deloc nu sunt de acord cu amendamentul facut de PSD-ALDE la art.4 din Codul de procedura penala – Legea nr.135.2010 cu privire la prezumtia de nevinovatie, asa cum suna el la aceasta ora. Si voi explica, abrupt, aici, si de ce.
In Directiva 2016/343 a Parlamentului European si a Consiliului din 9 martie 2016, care musai urmeaza a fi transpusa in legile noastre, referirile la vinovatie sunt urmatoarele:
- Statele membre iau masurile necesare pentru a garanta ca, atata vreme cat vinovatia unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedita conform legii, declaratiile publice facute de autoritatile publice si deciziile judiciare, altele decat cele referitoare la vinovatie, nu se refera la persoana respectiva ca fiind vinovata. Prin aceasta NU SE ADUCE ATINGERE actelor de urmarire penala care au drept scop dovedirea vinovatiei persoanei suspectate sau acuzate si nici deciziilor preliminare cu caracter procedural care sunt luate de autoritatile judiciare sau de alte autoritati competente si care se bazeaza pe suspiciuni sau probe incriminatoare.
- Statele membre se asigura ca sunt disponibile masuri corespunzatoare in cazul unei incalcari a obligatiei prevazute la prevazute la alineatul (1) prin prezentul articol de a nu se referi la persone suspectate sau acuzate ca si cum ar fi vinovate, in conformitate cu prezenta directiva si, in special, cu articolul 10.
- Obligatia prevazuta la alineatul (1) de a nu se referi la persoane suspectate sau acuzate ca si cum ar fi vinovate nu impiedica autoritatile publice sa difuzeze informatii in mod public privind procedurile penale atunci cand acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penala sau in interes public.
Cum suna amendamentul la art.4 gandit de PSD-ALDE: La art.4, dupa primele doua alineate se doreste introducerea altor doua alienate (3 si 4) care suna asa:
“(3) In cursul urmaririi penale si al judecarii cauzei in procedura de camera preliminara sunt INTERZISE comunicarile publice, declaratiile publice precum si furnizarea de alte informatii, direct sau indirect, provenind de la autoritati publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele si persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Incalcarea acestei obligatii reprezinta INFRACTIUNE si se pedepseste potrivit legii”.
M-a apucat durerea de cap. Nu vi se pare ca ne intoarcem iarasi la maxima cenzura, cand presa nu avea voie sa stie nimic din ceea ce se intampla in spatele usilor inchise ale Parchetului? Directiva arata, printre altele, ca exista doua situatii clare in care autoritatile publice pot difuza informatii, inclusiv organele de urmarire penala: cand este strict necesar sau in interes public. Necesitatea este determinata, desigur, de fapta, gravitatea ei, atitudinea posibililor supecti etc. Spre exemplu, savarseste unul un viol. In baza detaliilor oferite de victima, se realizeaza portretul robot. Cum poti aduce la cunostinta cetatenilor trasaturile posibilului agresor? Prin diseminarea fotografiei acestuia in media. Multe cazuri in criminalistica au fost rezolvate asa de-a lungul timpului, peste tot pe mapamond. Alt exemplu: fuge unul din tara, sau dispare. Precum Codrut Marta. Care este pus sub acuzare pentru una sau mai multe posibile infractiuni. Daca alineatul respectiv (3) ar intra in vigoare asa cum e, nimeni nu ar mai sti cine e si cum arata cel care a fost dat in urmarire generala. Caci, conform amendamentului ce se vrea a fi introdus, “furnizarea de alte informatii, direct sau indirect, provenind de la autoritati publice sau juridice referitoare la faptele si persoanele ce fac obiectul acestor procedure” e interzisa iar “incalcarea acestei obligatii reprezinta INFRACTIUNE si se pedepseste potrivit legii”. Alta aberatie: cum sa institui aceasta obligatie, de a nu furniza vreo informatie legata de o cauza ce ajunge in camera preliminara? Camera preliminara, filtrul, este la instanta. Justitia este un serviciu public. Acolo, la instanta, sunt afisate obligatoriu liste cu cauzele respective. Pe scurt, ar insemna ca justitia sa se transforme intr-un serviciu secret. In favoarea cui?
As putea sa enumar si multe alte situatii care ar putea aparea in practica si care ar dovedi ca un astfel de alineat nou este de-a dreptul idiot. Pentru ca pana si jurnalistii ar deveni, automat, infractori daca ar furniza vreo informatie, pe surse, legata de un dosar sau de o persoana care se afla sub vreo ancheta, la un moment dat. Ba chiar persoana anchetata ar putea deveni, la randul sau, infractor daca ofera informatii sau vreun detaliu in timpul urmaririi penale. Nu conteaza daca un Zdreanta-Portocala, procuror de camp tactic il santajeaza in timpul anchetei, sau il preseaza sa faca denunturi. Poate sa il dea si cu capul de masa, ca persoana fizica nu are voie sa iasa public si sa spuna ce i s-a intamplat in timpul urmaririi penale. Si nici avocatul lui. Potential infractor si el, dupa cum suna alineatul in discutie. Va dati seama cat de bine le cade procurorilor sa existe un astfel de alineat in lege? Desigur, tot infractiune ar fi daca persoana fizica ce se trezeste precum notarul Jean Andrei, cu sechestru pe bunurile personale, sau persoana juridica – in aceasta speta cabinetul notarial- cu sechestru pe bunurile din patrimoniu – desi nu sunt parte in acel dosar. Daca ar iesi public sa se apere si sa arate abuzul, ar savarsi o infractiune. Si asa mai departe. Ce sa mai zic? Ca nu ar mai exista interes public? Ca ar fi de-a dreptul desfiintat? Ca Legea privind liberul acces la informatia de interes public ar intra in coliziune cu acest alineat?
Sigur ca nu sunt de acord cu modul in care DNA a inteles sa isi faca imagine, oferind tot setul de informatii incriminatoare despre X sau Y chiar si inainte ca o instanta sa se pronunte pe o cerere de retinere. Dar cum e sa vezi cum e dusa la instanta, pentru arestare, o persoana (demnitar sau nu) si opinia publica habar sa nu aiba de ce a ajuns el in aceasta situatie sis a isi faca propriile scenari, uneori mai grave decat sunt in realitate? Si ce fel de caine de paza al societatii mai este un jurnalist care nu va avea dreptul sa ceara, sa primeasca si sa ofere la randul lui minima informatie? Daca in ultimii ani, noi, jurnalistii specializati pe domeniul justitiei, nu am fi urlat din toti rarunchii la abuzurile savarsite de anchetatori, nu am fi aratat lipsa motivatiilor reale in multe din arestarile sau acuzarile masluite in campul tactic, cred ca Romania s-ar fi transformat intr-o dictatura pe fata. Si mai cred ca ar fi fost mult mai multe erori judiciare decat cele existente in prezent. Asa, in sistem s-au mai pastrat cat de cat aparentele democratice. Asta este parerea mea. Si cred ca este cazul ca legiuitorul sa tina cont, cand vrea sa introduca noi prevederi in lege sau sa faca modificari de substanta in ce priveste prezumtia de nevinovatie, de situatiile care pot lua nastere in practica, de efectele pe termen lung. Sa cugete adanc si sa gaseasca formula prin care autoritatile statului sa ofere informatii care sa nu incrimineze in mod vadit o persoana fara a se respecta drepturile acestuia si sa nu creeze premisele unei vinovatii certe a persoanelor respective pana ce acestea nu ar fi condamnate definitiv. Mai mult, legiuitorul e obligat sa aprofundeze totodata si ce inseamna sintagma “interes public”. Explicatile se regasesc in foarte multe lucrari si, bineinteles, in jurisprudenta CEDO.
In ce priveste al patrulea alineat propus de PSD-ALDE pentru a fi introdus la art. 4 din NCPP, iata cum arata:
(4) In timpul procesului penal este interzisa prezentarea publica a persoanelor suspectate de savarsirea unor infractiuni purtand catuse sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalitati de natura a induce in perceptia publica ca acestea ar fi vinovate de savarsirea de infractiuni.
Pe bune??? Care infractiuni, fratilor? Daca in lege nu sunt scrise negru pe alb ca ar fi vorba de infractiuni unde pericolul public nu cere o astfel de masura, daca situatiile nu sunt prevazute clar, cum ar putea sa mai fie incatusate persoanele agresive, persoanele care sunt prinse in flagrant, persoanele care sunt suspectate ca au savarsit infractiuni contra vietii, contra securitatii statului, contra ordinii publice etc.? Cum ar mai putea fi aduse la instanta sau parchet astfel de persoane periculoase fara ca statul, prin autoritatile judiciare, sa asigure minima protectie a celor aflati in preajma lor?
Sunt de acord ca exista infractiuni pentru care este aberanta punerea catuselor, dar sunt si cazuri in care e musai sa se apeleze la aceasta masura. Oricunde, in lumea asta, periculosii sunt incatusati si tot asa sunt dusi si la instanta. Sigur ca si aici dezbaterile pot lamuri toate aceste aspecte, precum si cum va trebui sa sune legea pe viitor astfel incat sa nu mai vedem, spre exemplu, medici in catuse decat daca au savarsit cine stie ce fapta teribila, sau vreo Rarinca incatusata pentru ca a cerut cui nu trebuia o datorie inapoi (…).