19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:32
No menu items!

Medicii de familie amenință: nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări. Cine plătește pentru un drept încălcat al asiguraților?

spot_img

Peste 90% din medicii de familie din Capitală au semnat acte adiționale prin care își prelungesc contractele cu casele de asigurări și anul viitor, au explicat pentru Sursa Zilei surse medicale. Asta, deși reprezentanții Societății Naționale de Medicină și Farmacie anunțau că medicii de familie nu vor semna documentele în baza cărora acordă servicii medicale decontate de casele de asigurări.  

Pe listele medicilor care nu mai au, totuși, contracte cu casele se află, însă, mii de asigurați care ar putea fi refuzați sau puși în situația de a plăti, de anul viitor, pentru  serviciile solicitate. Inclusiv rețetele și biletele de trimitere către specialiști vor fi eliberate contra cost. Sau „pro bono” dacă medicului i se face milă de pacientul asigurat, după cum au explicat liderii sindicali. În acest caz, singura soluție a celor care plătesc contribuții la fondul de sănătate este să își aleagă un alt medic de familie, care se află în relație contractuală cu casa de asigurări, astfel încât să nu fie nevoiți să plătească pentru un serviciu care ar trebui să le fie garantat prin achitarea contribuției.

Iar alegerea medicului de familie ar trebui să preocupe orice contribuabil, spun specialiști consultați de Sursa Zilei.

Pacienții, folosiți drept arme în războiul medici-autorități

Se spune că medicul de familie este o verigă importantă în sistemul de sănătate. El trebuie să fie orientat spre pacient, spre fiinţa umană în integritatea ei. Este medicul care îl cunoaşte cel mai bine pe pacient.

Însă, câți asigurați au parte de servicii medicale primare, asa cum prevede legea care-i obligă să plătească contribuții la fondul de sănătate pentru orice venit încasat? Câți dintre noi sunt chemați de medicul de familie pentru a face acel control periodic anual, în baza căruia ne-ar putea fi monitorizată starea de sănătate și ar putea fi prevenită apariția unor boli? Câți au beneficiat de prezența medicului de familie la domiciliu atunci când au avut probleme de sănătate, deși vorbim despre servicii pentru care medicul primește bani? Cu siguranță, mult prea puțini sunt cei care simt cu adevărat că se află în grija unui medic de familie. Unul dintre motive ar putea fi acela că medicina primară primește mare parte din bani <<per capita>>, adică pentru numărul de asigurați înscriși pe lista unui medic de familie, nu pentru serviciile pe care acesta le acordă. Cu siguranță este nevoie de o debirocratizare a sistemului de medicină primară și de o mai bună finanțare a sistemului de sănătate, în general. Dar, în războiul medicilor de familie cu autoritățile, pacienții nu trebuie să fie folosiți drept arme”, au explicat sursele citate.

Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie protestează de mai bine de o lună și le cer autorităților ca sistemul de medicină primară să fie debirocratizat și mai bine finanțat.

Deși  bugetul pentru medicina de familie aferent anului 2018 a fost suplimentat cu 278 milioane de lei, medicii de familie spun că, de fapt, această sumă menține asistența primară la același nivel din 2017, adică la 5,8% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FNUASS), departe de solicitarea acestora ca fondurile alocate să reprezinte 10% din fondul total. Medicii de familie nu par multumiți nici de promisiunile ministrului sănătății, Florian Bodog, care a anunțat că, la începutul anului viitor, va exista un proiect de act normativ care să ducă la debirocratizarea sistemului, cu beneficii clare pentru pacienți, dar și pentru medici.

R.D.