11.2 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024 - 5:35
No menu items!

O nouă metodă folosită de cei care vor certificate COVID fără să se vaccineze. Apelează la medicii de familie pentru falsificarea testelor rapide

spot_img

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) afirmă că au indicii privind un nou mod de fraudare a eliberării şi utilizării certificatelor digitale, arătând că mai mulţi medici de familie ar falsifica rezultatele testelor rapide pentru anumiţi pacienţi. Astfel, aceștia beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi. 

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în urma verificărilor din ultimele şapte zile, au fost întocmite 40 de dosare penale, dintre care 16 pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În prezent, poliţiştii au în lucru peste 400 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a aproximativ 1.330 de certificate sau adeverinţe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 1.069 de persoane.

Potrivit reprezentantului MAI, doar în ultima săptămână au fost tocmite 22 de dosare penale privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare certificatelor şi adeverinţelor de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 26 de persoane.

„Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare şi utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulţi medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi, atestând în mod nereal că sunt infectaţi. În acest fel, pacienţii respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi”, a arătat Monica Dajbog.

Ea a adăugat că la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică au fost iniţiate controale pentru identificarea unor astfel de situaţii, care se află şi în atenţia Poliţiei.

                                                                                                                  Adina Silav