10.5 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 12:09

“Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta..” Parintele Paisie Aghioritul

spot_img

“Cu cât se îndepărtează oamenii de viaţa simplă cu atât suferă mai mult. Cu cât creşte “noblețea lumească”, cu atât oamenii îşi pierd zâmbetul şi simplitatea naturală..”

Parintele Paisie Aghioritul – Invataturi

 

“Incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu sunt potrivite cu puterea noastra de a rabda, dar, din pacate, de multe ori la ele se adauga si batjocurile si grosolaniile oamenilor nemilostivi si atunci ne incovoiem. Vantul puternic de obicei rupe copacii sensibili si dezradacineaza pe cei ce nu au radacini adanci. Iar celor ce au radacini adanci le ajuta sa inainteze si sa se inradacineze inca mai adanc.

Bunului Dumnezeu insa nu ii place modul salbatic si nemilostiv prin care unii sunt dezradacinati, iar altii rupti, ci modul milostiv (pentru ca si El este milostiv) prin care sunt ajutati semenii nostri cu dragoste si compatimire, deoarece oamenii nu sunt copaci, ci chipuri ale lui Dumnezeu.

Fireste, nimeni nu poate vatama sufletul omului, decat numai el insusi.

In incercarile pe care le ingaduie Dumnezeu, fiecare este probat si isi vede singur starea lui duhovniceasca. Si astfel este nevoit sa se smereasca, dupa care primeste har de la Dumnezeu, atunci cand in chip smerit primeste incercarile cu bucurie, ca pe niste medicamente pentru sufletul sau si cu rabdare il slaveste si ii multumeste. Bine este noua ca ingaduie Dumnezeu sa fim incercati, pentru ca altfel am fi avut patimi ascunse si pretentii nesabuite in Ziua Judecatii.

Caci daca le-ar trece cu vederea pe acestea si ne-ar lua in rai asa cum suntem, am crea si acolo probleme. De aceea ingaduie aici ispitele, ca sa ne curete de praf, sa se purifice sufletul nostru cu intristarile si plansetele si astfel sa fini nevoiti sa scapam la Dumnezeu si sa ne aflam mantuirea.

Cand pacatul se invecheste in om, diavolul in mod firesc dobandeste mai multe drepturi si ca sa plece, va trebui sa stricam casa veche si sa o zidim pe cea noua.

Cel care cauta dreptatea omeneasca este fara de minte, dar mai neghiob este cel care nu uita nedreptatile pe care i le-au facut altii si binele pe care l-a facut el altora.

Din pacate, duhul lumesc mereu ascute mintea in viclenie, iar cel care nedreptateste pe semenul sau considera aceasta o izbanda. Unuia ca acestuia i se spune: “Acesta este diavol. Pe toate le reuseste”, in timp ce launtric sufera mustrarea constiintei (micul iad).

Nu exista foc mai mare ca arderea launtrica a sufletului de catre constiinta, care il chinuie si-l roade mereu ca un cariu inca din aceasta viata. Iar in cealalta, cea vesnica, il va roade si mai mult viermele cel neadormit, daca omul nu se va pocai in aceasta viata si nu va cauta sa indrepte nedreptatile facute semenilor lui, fie numai si cu buna sa intentie, in cazul ca nu poate in alt fel.

Omul nepocait este cel mai fara de minte din lume, deoarece pe langa faptul ca este chinuit de o necontenita neliniste, pentru ca nu se pocaieste ca sa scape de acest mic iad, care-l va duce in cel mai mare, cel vesnic, se lipseste si de bucuriile paradisiace de pe pamant, care vor fi cu mult mai mari in rai, alaturi de Dumnezeu.”

Crâmpeie de viață (câteva sfaturi duhovnicești ale părintelui)

„Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar și la mare înălțime. Pentru ca cineva să-L „îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare și să rămână cu el, trebuie să se smerească și să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalță până la ceruri și-l iubește foarte mult. „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește”(Luca 15, 7), spune Evanghelia”.

„Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte și se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun și drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia – de pildă bărbaților bărbăția și femeilor dragostea – ca să ne nevoim și să urcăm treptele duhovnicești cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie să uităm niciodată ca avem alături de noi, afară de oameni ce ne pot ajuta duhovnicește, și pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi și pe toți sfinții. Așadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic și ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmărește mereu nevăzut și ne întărește atunci când noi avem intenție bună și ne facem, după putere, mica noastră nevoința.”

„— Gheronda (părinte), la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

— La noblețe, la noblețea duhovnicească.
— Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăință?
— Noblețe, noblețe, ca să fiți prinși în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiți. Dacă ați ști ce aduce noblețea, ați vâna-o zi și noapte; nici n-ați mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul noblețea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreția lui Dumnezeu.”
Mormântul Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Suroti-Tesalonic

„— Câte greutăți întâmpinați la Colibă, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri…

— Aici se vede dacă avem dragoste adevărată. În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca și cum o facem pentru Însuși Hristos. „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.””

„— Părinte, ați spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primești pe cea dumnezeiască. De aceea înțelegi mai bine rugăciunea atunci când ești flămând?

— Da, pentru că un flămând înțelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înțelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puțin mai departe niște refugiați ruși nu au ce mânca. Trăiesc săptămâni în sere, în niște bărăci de tablă. Să zicem că nu știi că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dam. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie și altul să aibă lucruri pe care nu le folosește și să nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: „Am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc.””

„— Părinte, spuneți-ne ceva.

— Ce să vă spun?
— Ce vă spune inima…
— Ceea ce îmi spune inima este să iau cuțitul, s-o tai, s-o împart lumii, și apoi să mor.”

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti, lângă Tesalonic. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 12 iulie.