4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 6:41
No menu items!

Noi verificări la Caracal: Gheorghe Dincă primea bani prin transferuri bancare

spot_img

Cu fiecare zi, ancheta de la Caral se complică, iar finalizarea ei pare îndepărtată. Anchetatorii, care desfășoară la acest moment percheziții în casa și împrejurimile locuinței lui Gheorghe Dincă, dar și percheziții informatice, au dat de alte detalii care complică ancheta.

Gheorghe Dincă ar fi beneficiat de diferite sume de bani, primite prin transferuri bancare. Anchetatorii au trecut la verificarea acestor transferuri pentru a stabili dacă există o legătură între aceste venituri și comiterea unor infracțiuni.

Miercuri, cei peste 200 de anchetatori aflați la Caracal au reluat verificările la locuința lui Gheorghe Dincă.

Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea situată la câțiva kilometri distanță de casa lui Gheorghe Dincă. Acesta a spus că rămășițele aparțin Luizei Melencu, despre care susține că i-a luat viața în același mod ca și Alexandrei Măceșanu.  

De asemenea, marți, anchetatorii au găsit alte fragmente osoase și dinți într-o lizieră situată pe traseul Caracal-Bucureşti.

Toate acestea au fost trimise pentru expertizare la Institutul Național de Medicină Legală “Mina Minovici”.