4.2 C
București
marți, 2 martie 2021 - 6:34

Nicușor Dan: Eu am apă caldă și căldură

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a spus, joi, la RFI, că Municipalitatea ar putea cumpăra activele ELCEN în luna mai, în cel mai optimist scenariu, iar datoria istorică a fostului RADET poate fi negociată. El a recunoscut că nu duce lipsa apei calde și căldurii, datorită zonei în care locuiește.

El anunţă că în primăvară încep marile lucrări de reparaţii la conducte şi promite că “iarna viitoare va fi mai bine” în ceea ce priveşte termoficarea, pentru că va fi amenajată o centrală mobilă pe linia de est a oraşului.

Nicuşor Dan a declarat, la RFI, că “problema apei calde şi a căldurii vine dintr-o inactivitate şi o subfinanţare cronică, derulată timp de 30 de ani”

“Tot ce putem face în această iarnă este să avem cele mai rapid posibile intervenţii de urgenţă, ceea ce reuşim să facem, şi de asemenea să comunicăm, avem un call-center la care în sfârşit se răspunde şi le spunem oamenilor cât durează. Acum, tot ce putem să facem şi am făcut deja este să asigurăm finanţarea pentru iernile următoare, adică pentru reparaţiile care să facă astfel încât să nu se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat iarna asta. Avem deja finanţări de 300 de milioane de euro fonduri europene, 200 de milioane de euro PNRR, 320 de milioane de lei primiţi de la Guvern. Din primăvara asta începem marile lucrări de reparaţii ale conductelor”, a explicat primarul general.

El a adăugat că, “acum că s-a încălzit, o să avem avarii, în sensul că o să avem intervenţii la locuri care au putut fi amânate o săptămână, când au fost zilele foarte geroase, dar care nu mai pot fi amânate până în primăvară şi atunci o să avem intervenţii punctuale, care o să lase fără apă caldă şi căldură un număr de blocuri”.

Întrebat dacă el are apă caldă şi căldură la parametri normali, Nicuşor Dan a răspuns: “Eu locuiesc într-un cartier al Bucureştiului care nu are sistem de încălzire centralizată şi atunci avem o centrală de apartament cu care avem apă caldă şi căldură, dar nu pentru că nu am vrea să fim, ci pur şi simplu pentru că în cartierul în care locuim nu există încălzire centralizată în momentul ăsta”.

Nicuşor Dan a detaliat şi cum se vor desfăşura lucrările de înlocuire a 270 de kilometri de conducte din sistemul de termoficare al Bucureştiului, pentru care se vor organiza licitaţii în februarie.

“Avem un prim lot de 60 de kilometri, pentru care există finanţare naţională, adică locală, a Bucureştiului, pe care aş vrea să-l facem anul acesta. Mai avem un lot de 210 km. Deci o să fie două licitaţii separate, o să fie o primă licitaţie pentru acest lot şi după aceea mai avem 210 km, pentru care avem finanţare europeană de 300 de milioane de euro şi care pentru moment este împărţit în lucrări timp de patru ani, adică 2022-2025. O să vedem dacă e tehnic posibil să mai diminuăm acest interval. Problema mare este că atunci când lucrezi pe un segment, trebuie să asiguri totuşi în acele o lună-două, când se înlocuieşte conducta, trebuie să asiguri totuşi oamenilor apă caldă şi căldură şi atunci trebuie să foloseşti nişte reţele secundare, pe care nu le poţi folosi decât în lunile de primăvară-vară-început de toamnă şi de asta nu se poate ca lucrările să se desfăşoare concomitent în Bucureşti”, a susţinut el.

Nicuşor Dan a spus că iarna viitoare situaţia va fi mai bună.

“În orice caz, în iarna viitoare va fi mult mai bine, pentru că, din punctul de vedere al capacităţii de producţie, ne vor trebui trei luni înainte de începerea iernii ca să mai amenajăm o centrală mobilă, să spunem, pe linia de est, care să scurteze distanţa de aproape 12-13 km din sud până în nord şi atunci şi prin reparaţiile pe care o să le facem până atunci, iarna viitoare va fi mai bine, iar peste două ierni, mult mai bine”, a afirmat primarul general.

Primarul Capitalei a precizat că PMB ar putea cumpăra activele ELCEN în luna mai. Întrebat ce se va întâmpla cu datoriile istorice ale fostului RADET, el a răspuns: “Este acea datorie, pe care putem să o negociem, dar ea este aşa, vorbind foarte grosier, ea este între PMB şi proprietarul ELCEN, adică Ministerul Energiei, există o datorie. Pe de altă parte, noi vrem să cumpărăm ELCEN ca active şi atunci o să rămână datoria între Primărie şi Ministerul Energiei, dar ELCEN-ul ca active o să fie preluat contra cost de către PMB (…). În cel mai optimist scenariu, asta se va întâmpla în luna mai. Trebuie pentru asta să avem acordul CGMB, Ministerului Energiei, Ministerului de Finanţe şi Guvernului şi mai avem nevoie de un aviz de la Consiliul Concurenţei. Eu sunt optimist”.