4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 10:10
No menu items!

Mirel Rădoi a anunțat lotul lărgit al României U21 pentru EURO 2019. Lista finală se stabilește după Cupa României

spot_img

Selecționerul reprezentativei U21, Mirel Rădoi, a comunicat public vineri, 17 mai, numele a 33 fotbaliști din care îi va alege pe cei 23 pentru Campionatul European de tineret găzduit de Italia și San Marino, anunță site-ul Federației Române de Fotbal.

Tricolorii fac parte dintr-o grupă cu Anglia, Franța și Croația și vor debuta la turneul final pe 18 iunie, împotriva Croației. .

Lotul final format din 23 de jucători va fi anunțat ulterior finalei Cupei României. Tricolorii se reunesc pe 6 iunie și vor pleca a doua zi într-un cantonament în Italia, în localitatea Bagno di Romagna, unde se vor pregăti până pe 15 iunie. Apoi, naționala U21 se va muta la Forli, gazda ei pe perioada campionatului european.

Programul complet al tricolorilor la EURO 2019

Lista din care Mirel Rădoi va alege componența naționalei la turneul final este următoarea:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Denis Ciobotariu (Dinamo), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Andrei Radu (Concordia Chiajna)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Răzvan Marin (Standard Liege), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Lorand Fulop (FC Botoșani), Vlad Dragomir (Perugia), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde