10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 4:00
No menu items!

Ministrul Mediului, după bombardamentele de la centrala nucleară Zaporojie: Autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută

spot_img

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a transmis, vineri, că până în prezent, autoritățile din România nu detectează radioactivitate crescută în urma incidentelor de la centrala nucleară Zaporojie.

„Conform măsurătorilor efectuate astăzi se înregistrează niveluri normale de radiații după ce centrala nucleară din Zaporijjia din sud-estul Ucrainei a fost atacată de forțele armate ruse. Nu există nici un pericol pentru populația din România”, a scris Tánczos Barna pe Facebook.

El a dat asigurări că Agenția pentru Protecția Mediului, care funcționează în subordinea Ministerului Mediului, măsoară radioactivitatea 24 din 24 de ore, iar în următoarea perioadă Agenția va oferi informare în timp real asupra nivelurilor de radiații.

Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina era în flăcări, astăzi dimineață. Atacul rusesc asupra centralei nucleare a provocat un incendiu la una dintre construcții, o instalație cu cinci etaje. Centrala în sine nu a fost afectată, dar exista temerea că focul s-ar putea extinde, dacă nu este controlat rapid.

Pompierii au reușit în cele din urmă să înceapă aibă acces în zonă și au stins focul.

                                                                                                                  Adina Silav