5.7 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:17
No menu items!

Microbuz răsturnat în Suceava: 10 răniți

spot_img

Zece persoane au ajuns, luni, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava după ce un microbuz s-a răsturnat pe DJ 209D, în comuna Șerbăuți.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului de Ambulanță Județean Suceava au intervenit cu șapte autospeciale, dintre care două pentru descarcerare, în urma accidentului rutier.

Un microbuz de transport persoane a ieșit în afara carosabilului, a lovit un mal de pământ și s-a răsturnat. În autovehicul se aflau zece persoane care au suferit diferite leziuni, în cea mai gravă stare fiind un bărbat în vârstă de 53 de ani, cu o fractură de bazin.

Echipajele salvatorilor au luat măsurile specifice de siguranță, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide combustibile și au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, răniților li s-a acordat primul ajutor medical de către paramedici SMURD și angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

După triere, toate victimele, opt bărbați și două femei, conștiente și cooperante, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe a SJU Suceava pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate, au mai explicat reprezentanții ISU.

R.D.