18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:26
No menu items!

Mesaj dur al unui avocat celebru către primarul general Nicușor Dan: „Deratizarea s-a făcut fix la mişto! Intenţionez să te dau în judecată”

spot_img

Avocatul Adrian Cuculis îi scrie pe Facebook primarului Nicușor Dan. Vădit indignat de aparițiile tot mai dese ale șobolanilor în Capitală, avocatul a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îl anunță pe primarul general că intenționează să îl dea în judecată pentru dezinsecția făcută „la mișto” în București, scrie avocatul.

Mesajul este însoțit de o fotografie cu un șobolan găsit în mașina sa și care, spune Adrian Cuculis i-a ros cureaua alternatorului de la maşina personală.

Avocatul acuză că deratizarea Bucureştiului a fost făcută „fix la mişto” şi compară acest lucru cu dezinfectarea spitalelor cu Hexipharma.

„Dragă Primar General Nicuşor Dan! Să ştii că îmi parchez maşina regulamentar în locul de parcare pe care îl plătesc la ADP, având în vedere că pe raza sectorului unde locuiesc, ne călcăm în picioare şi în roţi.

În fine, trecând peste asta, am aflat de dată recentă, ca deratizarea Bucureştiului s-a făcut fix la „mişto”, exact aşa cum s-a făcut şi dezinfectarea spitalelor cu Hexipharma.

Ţin să-ţi aduc spre ştiinţă, că intenţionez să te dau în judecată fiindcă şobolanii care aleargă pe străzi, mi-au mâncat cureaua la alternatorul de la maşină şi am fost nevoit să mă car cu platforma până la reprezentanţă pentru a se constata că defecţiunea tehnică e mai degrabă biologică.

Constatarea este făcută pe bază de proprii simţuri de către mecanicul care s-a şi apucat de înlocuirea acelei curele. Hai să ne fie măcar un pic ruşine”, a scris Adrian Cuculis pe Facebook.