15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 1:01
No menu items!

Medicii legişti au dat verdictul. De ce a murit bebelușul din Suceava după botez

spot_img

Medicii legiști au stabilit cauza decesului bebelușului din Suceava, mort, la sfârșitul lunii ianuarie, la scurt timp după ce a fost botezat. Potrivit raportului medico-legal, copilul a suferit o insuficiență respiratorie, declanșată de o pneumonie interstițială.

Familia bebelușului a primit raportul medicilor legiști din Suceava cu privire la decesul fiului lor, Iustin. Cauzele decesului au fost non-violente, medicii precizând că bebelușul era născut prematur, „nevaccinat şi nedispensarizat“, transmite Adevarul.

Duminică, 31 ianuarie, bebeluşul Iustin a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean Suceava, imediat după slujba de botez oficiată de preotul bisericii „Sfinţii Constantin şi Elena” din Suceava. Băieţelul a murit a doua zi.

Medicul urgentist care a efectuat manevrele de resuscitare a declarat că a scos 110 ml de lichid din plămânii copilului, iar tatăl a susținut că acesta a fost alăptat înainte de botez.

Ritualul botezului a fost schimbat după tragedie

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului este prima care a luat măsuri în legătură cu schimbarea tehnicii botezului, după decesul copilului.

„Pentru a nu se confrunta cu situaţii precum cazul de la Suceava, preoţii sunt rugaţi să respecte mai multe măsuri şi recomandări. Măsurile au intrat în vigoare de luni, 8 februarie”, a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Concret, preoţii nou hirotoniţi vor solicita sprijinul unui preot cu experienţă clericală cu care vor oficia Taina Sfântului Botez. Preotul cu mai multă experienţă va fi cel care va introduce copilul în apa sfinţită din cristelniţă. Niciun botez nu va putea fi făcut fără asistenţa unui preot cu experienţă clericală.

De asemenea, înainte de botez, preotul va cere familiei informaţii despre starea de sănătate a bebeluşului, dacă este născut prematur, dacă suferă de anumite boli care i-ar pune în pericol viaţa în timpul scufundării în cristelniţă.