12.9 C
București
joi, 16 mai 2024 - 1:00
No menu items!

Medicii au extirpat cu succes o tumoare de 6 kg

spot_img

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” au extirpat cu succes o tumoră de 6 kilograme. Intervenţia a decurs fără „evenimente notabile din punct de vedere anestezic”, iar evoluţia pacientei este favorabilă.

„S-a practicat excizia unei formaţiuni tumorale abdomino-pelvine voluminoase, cu apartenenţă ovariană, la o pacientă în vârstă de 54 de ani, fără antecedente personale patologice semnificative. Aceasta s-a prezentat, anterior, în clinica noastră pentru distensie abdominală, însoţită, în ultimele trei săptămâni, de durere în etajul abdominal inferior. (…) Intraoperator, s-a evidenţiat formaţiunea chistică voluminoasă (6 kg), multiseptată, cu apartenenţă ovariană stânga, având efect de masă asupra vaselor mari şi al ureterelor, cu ureterohidronefroza bilaterală secundară”, informează un comunicat de presă al unităţii medicale.

Postoperator, pacienta a fost atent monitorizată, iar evoluţia acesteia a fost una favorabilă.

În prezent, pacienta a fost externată cu stare generală bună, plagă de aspect normal, în curs de vindecare.

Amalia Capră