10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 9:57
No menu items!

MasterCard România: Consumul de role pentru case de marcat a crescut cu 80%. Cum se poate reduce economia neagră cu 10pp

spot_img

Comercianţii eliberează de aproape două ori mai multe bonuri fiscale de la introducerea Loteriei fiscale ca mecanism de combatere a evaziunii, în condițiile în care consumul de role de hârtie pentru casele de marcat a crescut cu 80%, a declarat joi Cosmin Vladimirescu, directorul MasterCard pentru România.

Acesta a explicat că nivelul plăților electronice este corelat direct cu nivelul de fiscalizare. În România, proporția plăților cu cardul se menține la sub 10% din PIB, iar economia subterană are o pondere de peste 28% din PIB, cea mai mare din UE după Bulgaria.

”Dacă se implementează pachetul de zece măsuri pe care le-am propus Guvernului anul trecut, în urma studiului realizat împreună cu PwC, în şapte ani economia subterană ar însemna să scadă cu 10 puncte procentuale, de la 28% la 18%, cât este şi media europeană în prezent, iar taxele ce vor fi încasate suplimentar vor fi de aproximativ 14 miliarde de euro”, a afirmat Vladimirescu.

În paralel, se așteaptă efecte pozitive ale unor măsuri administrative precum scăderea TVA, plata taxelor și impozitelor cu cardul și introducerea caselor de marcat electronice online.

Vladimirescu a făcut declarațiile în București, în contextul în care Western Union, MasterCard și Banca Transilvania au lansat un nou serviciu de primire de bani la ATM. Noul serviciu permite persoanelor care au card MasterCard și Maestro emis în România de orice instituție financiară să primească bani prin Western Union direct în contul aferent cardului printr-o operațiune pe ATM-urile Băncii Transilvania.