15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:22
No menu items!

Ludovic Orban taxează pâra la marile puteri. Ce spune despre Florin Cîțu

spot_img

Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că informarea guvernelor țărilor partenere ale României despre criza politică internă, altfel decât pe canale diplomatice, este neuzuală. „Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normală”, spune Orban.

„Sunt convins că toate guvernele partenerilor noștri din UE și NATO sunt informate pe canalele diplomatice. E oarecum neuzual, nu cunosc conținutul unor astfel de comunicări, dar din punctul meu de vedere trebuie să ne comportăm astfel încât să nu rupem punțile, să nu rupem canalele de negociere, pentru că din punct de vedere politic nu există o altă coaliție care să poată asigura o guvernare bună României. Asta cu pâra pe la alte guverne nu e normală”, a precizat președintele PNL, referitor la demersul consilierului premierului, care a informat guvernele străine despre criza politică internă din România.

Florin Cîţu este ”cel mult o speranţă”

Prezent, duminică, la Sibiu, unde şi-a prezentat moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL, Orban a ținut să menționeze că este încrezător că tot el se va afla în fruntea partidului și în următorii ani. 

“Încă de la începutul campaniei am avut prima şansă. Practic, mi-am petrecut toată viaţa matură în PNL, sunt de peste 30 de ani în serviciul public, apăr ideile liberale, am fost alături de toţi colegii mei din ţară de-a lungul tuturor campaniilor electorale. Din momentul în care am fost ales preşedintele PNL am condus PNL spre victorie şi spre guvernare. Sunt un lider cunoscut şi recunoscut şi sunt convins că membrii PNL mă sprijină în marea lor majoritate, mă sprijină la congres. Eu sunt o certitudine, în timp ce contracandidatul meu este, poate, cel mult o speranţă”, a afirmat Ludovic Orban.

                                                                                                                Adina Silav

Consilierul premierului pârăște USR PLUS marilor puteri