10.2 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 9:03
No menu items!

Lefuri „nesimțite” la Transelectrica: peste 200.000 de euro pe an

spot_img

Sute de mii de euro din bugetul uneia dintre cele mai profitabile companii de stat, Transelectrica, se scurg anual în buzunarele șefilor societății. La salariile care ajung la 66.000 de euro, atât directorii, cât și membrii Consiliului de Supraveghere al companiei își suplimentează veniturile, prin decizii ale AGA, cu bonusuri care ajung la 180.000 de euro pe an de persoană și cu sume care depășesc chiar și 100.000 de euro anual, din tranzacționarea acțiunilor societății.

Actuala conducere a Transelectrica a fost numită la propunerea și cu suținerea lui Daniel Chițoiu, în mai-iunie 2013, în perioada în care acesta ocupa funcțiile de vicepremier și ministru al finanțelor.

Ion Teau, directorul general al Transelectrica: 246.000 de euro pe an de la compania de stat

Actualul director general al Transelectrica, Ion Teau este unul dintre cei mai apropiați prieteni ai fostului ministru Chițoiu (acum deputat și secretar general al ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu ). A fost numit la propunerea acestuia, în vara lui 2013, președinte al Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, iar în mai 2014, Teau a preluat funcția de președinte al directoratului. Și salariul s-a mărit, conform funcției, așa că Ion Teau a ajuns să câștige triplu, adică 5.500 de euro pe lună (66.000 de euro pe an). Plus bonusurile de 180.000 de euro, acordate doar pe anul 2015, printr-o decizie AGA a Transelectrica. Un calcul simplu arată că Ion Toni Teau încasează de la compania de stat, doar în acest an, 246.000 de euro.

Teau este omul de încredere al lui Daniel Chițoiu și la Consiliului Superior al Camerei Consultanţilor Fiscali – funcție din care Daniel Chițoiu a trebuit să se suspende, pentru că a fost numit ministru al economiei, și unde l-a numit, în 2012, pe Teau. De aici îi mai ies 7.000 de euro anual.

Relația dintre Chițoiu și Teau este însă una mult mai veche, în afara vacanțelor petrecute cu familia, îi leagă și alte afaceri. La finele lui 2008, când Ion Teau era director economic la Realitatea Media (patronată atunci de Sorin Ovidiu Vîntu), societatea a beneficiat de o returnare ilegală de TVA de 60 de milioane de euro, avizată de Daniel Chițoiu (pe atunci, șef al Fiscului), numit de Călin Popescu – Tăriceanu (premier la acea dată). Dosarul care-l vizează pe Chițoiu în legătură cu această returnare de TVA se află tot în faza unor acte premergătoare, ca acum 5 ani, la DNA.

Constantin Văduva, director adjunct al Transelectrica: 230.000 de euro pe an

Adjunctul lui Ion Teau la Transelectrica, Constantin Văduva, este primul om de încredere plasat la vârful companiei de stat de Daniel Chițoiu, în noiembrie 2012, când acesta ocupa funcția de ministru al economiei. Atunci, Văduva a fost numit membru al Directoratului Transelectrica, pentru ca, pe 17 septembrie 2013, tot cu susținerea lui Chițoiu (vicepremier și ministru al finanțelor la acea dată) să fie numit director adjunct al companiei de stat.

Potrivit ultimei declarații de avere depusă în 2014, Văduva încasează o leafă de 183.996 de lei pe an (aproape 48.000 de euro pe an, adică aproape 4.000 de euro net pe lună) de la Transelectrica. La această sumă se adaugă salariul de peste 2.100 de euro pe lună, încasat pentru postul de președinte al Consiliului de Administrație al SMART SA (companie a Transelectrica), dar și bonusul decis de AGA, similiar, susțin surse din compania de stat, cu cel încasat de Teau: 180.000 de euro. În total, Văduva ar urma să primească, anul acesta, din bugetul Transelectrica, 230.000 de euro.

În plus, Constantin Văduva este și el în conducerea Camerei Consultanților Fiscali (unde ocupă funcția de secretar general), de unde mai încasează 19.256 de lei (peste 4.300 de euro) pe an.

Membrii Consiliului de Supraveghere al Transelectrica: peste 100.000 de euro din tranzacții cu acțiuni ale companiei

Daniel Chițoiu controlează nu doar directoratul, ci și Consiliul de Supraveghere al Transelectrica. Astfel, în vara lui 2013, patru din cei 6 membri ai Consiliului de Supraveghere au fost numiți de AGA companiei, la propunerea lui Daniel Chițoiu (la acea dată, vicepremier și ministru al finanțelor publice), pentru un mandat valabil până în 2017: Carmen Neagu (președinte), Ovidiu Petrișor Artopolescu, Daniel Cristian Pîrvulescu și Radu Cernov – fost partener al lui Ponta la casa de avocatură a acestuia, în perioada derulării contractelor cu Turceni și Rovinari.

Radu Cernov are calitate de martor în dosarul în care Dan Șova și Victor Ponta au fost trimiși în judecată de DNA.

Pe lângă oamenii lui Chițoiu, din Consiliul de Supraveghere al Transelectrica mai fac parte doar Radu Bugică, susținut de Fondul Proprietatea, și Costin Mihalache care ocupă doar provizoriu postul de membru.

Potrivit documentelor AGA Transelectrica, președintele Consiliului de Supraveghere, Carmen Neagu, încasează o indemnizație fixă de 4.000 de lei lunar, adică 48.000 de lei pe an (aproape 11.000 de euro). Ceilalți membri ai Consiliului sunt remunerați cu 3.900 de lei pe lună, ceea ce înseamnă 46.800 de lei pe an (peste 10.500 de euro). Pare puțin, dar la aceste venituri lunare se adaugă bonusurile anuale de peste 2.000 de euro de membru, plus pachete de câteva zeci de mii de “opțiuni pe acțiuni virtuale” (OAVT) Transelectrica , pe care le pot valorifica. Campionii tranzacțiilor cu acțiuni ar putea fi Ion Teau – 470.508 lei (peste 106.000 de euro) și Ovidiu Artopolescu – 470.508 lei (peste 106.000 de euro).

Potrivit unui raport al AGA Transelectrica, valoarea aferentă OAVT-urilor deținute atât de directorul Teau, cât și de Ovidiu Artopolescu se ridica, în noiembrie anul trecut, la aproximativ 100.000 de euro de persoană.

Ovidiu Artopolescu, fost director al Microsoft (divizia de Proiecte Complexe pentru Europa Centrală și de Est) a fost audiat de procurorii DNA în marele dosar “Microsoft”.

Raluca Dan