13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 23:39
No menu items!

Judecătoare reținută de DNA pentru luare de mită

spot_img

Președinta Judecătoriei Sfântu Gheorghe, Elena Poiană, a fost reținută de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia sub acuzația de luare de mită.

Potrivit procurorilor, la data de 19 august 2015, Elena Poiană, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a pretins de la o persoană (denunțător în cauză) suma de 10.000 lei, pentru a dispune soluționarea favorabilă a contestației formulate de două persoane arestate preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, împotriva unei încheieri pronunțate de Judecătoria Miercurea Ciuc, hotărâre prin care judecătorul de cameră preliminară a respins solicitarea celor doi de revocare și înlocuire a măsurii arestării preventive.

După ce s-a asigurat de disponibilitatea denunțătorului de a-i da banii ceruți, prin încheierea din data de 20 august 2015, judecătoarea Poiană a admis contestația respectivă pe care a desființat-o și a înlocuit măsura arestului preventiv cu măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, dispunând totodată punerea de îndată în libertate a celor două persoane.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. Judecătoarea urmează să fie prezentată Curții de Apel Alba Iulia cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Andrei Tudor