12.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024 - 23:56
No menu items!

Israel anunță că a ucis ”zeci de teroriști” în cursul nopții. Hamas: numărul total de victime a ajuns la 4.651

spot_img

Armata israeliană a anunțat că atacurile aeriene din cursul nopții de sîmbătă spre duminică au dus la eliminarea a ”zeci de teroriști”, inclusiv a unei persoane din conducerea organizației Hamas, potrivit BBC.

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al forțelor armate ale Israelului, a afirmat că adjunctul comandantului diviziei de rachete din Hamas a fost ucis. De asemenea, Israelul a repetat solicitarea ca civilii palestinieni să se deplaseze din nordul în sudul Fâșiei Gaza, în condițiile în care se fac pregătiri pentru următoarea fază a operațiunilor militare, posibil o invazie terestră. După atentatele teroriste din 7 ocombrie, Israelul a impus o blocadă totală asupra Fâșiei Gaza, teritoriu unde locuiesc peste 2 milioane de palestinieni, sub conducerea organizației Hamas.
Tot duminică, Ministerul Sănătății din Gaza a anunțat că cel puțin 4.651 de persoane și-au pierdut viața după 7 octombrie, ca urmare a operațiunilor militare ale Israelului. Alte peste 14.000 de persoane ar fi fost rănite.
În Siria, rachetele israeliene au lovit aeroporturile internaţionale din Damasc şi Alep, duminică dimineaţa, ucigând cel puţin doi lucrători, potrivit presei de stat siriene. Regimul de la Damasc este susținut de Iran, care este și sponsorul principal al Hamas.
În sudul Libanului, Israelul a declarat că aeronavele sale au bombardat sâmbătă ţinte ale organizației șiite Hezbollah. Hezbollah a spus că şase dintre luptătorii săi au fost ucişi. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken l-a avertizat pe prim-ministrul interimar al Libanului că populaţia libaneză ar fi afectată dacă ţara sa ar fi atrasă în războiul Israel-Hamas, a declarat Departamentul de Stat.
Israelul a început operațiunea militară împotriva Fâșiei Gaza, după ce teroriști ai organizației Hamas au trecut graniţa pe 7 octombrie şi au efectuat un atac masiv în comunităţile din apropiere, ucigând 1.400 de oameni, în principal civili, şi luând 212 ostatici în Gaza.
În Cisiordania ocupată de Israel, avioanele israeliene au lovit un complex de sub o moschee din tabăra de refugiaţi Jenin, duminică dimineaţa, despre care armata a spus că este folosită de militanţii palestinieni pentru a organiza atacuri. Forţele israeliene au ucis un al cincilea palestinian în Cisiordania peste noapte, ridicând numărul morţilor acolo la 90 de la începutul războiului, a anunţat duminică ministerul palestinian al Sănătăţii. Cisiordania este condusă de Administrația Palestiniană, organizație recunoscută internațional ca reprezentantă a palestinienilor, care se contrapune ideologiei islamiste și extremiste a Hamas.

V. B.