24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:24
No menu items!

Incident deosebit de grav. O stâncă dislocată de un urs a căzut peste telecabina din Bușteni în care se aflau 10 muncitori

spot_img

O stâncă dislocată de un urs din peretele muntelui s-a prăvălit peste cablul telecabinei din Bușteni care face legătura între între staţiune şi platoul Bucegilor. Incidentul a avut loc duminică, la prima cursă a telecabinei, potrivit Adevărul.ro. La acea oră, în jur de 10 muncitori se aflau în telecabină pentru a merge la punctele de lucru. Au fost coborâți de urgență de salvamontiști pe stîlpi sau cu ajutorul corzilor.

Cabina ar fi rămas blocată între pilonul 2 şi 3, deasupra abruptului prahovean.

Se pare că incidentul ar fi fost provocat de un urs care ar fi dislocat din peretele muntelui o stâncă ”de dimensiunile unui frigider”, susţin sursele citate de Adevărul.

În cădere, stânca ar fi lovit cablul purtător al cabinei şi l-a ”deraiat” de pe traseu. La prima cursă, angajaţii telecabinei nu au ştiut despre această situaţie şi au dat drumul cabinei în care se aflau munctorii.

Telecabina a mers până la punctul ”nodului”, unde s-a oprit brusc, într-o poziţie nefirească.

Muncitorii au dat alerta la bază, iar în ajutorul lor au venit colegii, dar şi o echipă de salvamontişti.

O parte dintre persoanele rămase în cabina suspendată au coborât pe stâlp, alţii pe corzi, ajutaţi de salvamontişti.

Norocul a făcut ca în cabină să se afle oameni ai muntelui, care ştiau cum se coboară în situaţii de urgenţă şi nu s-au panicat. Nicio persoană nu a fost rănită.

Grav este că telecabina a rămas suspendată deasupra abruptului prahovean. Dacă ceda cablul, oamenii cădeau 300 de metri în gol, în prăpastie. ”N-ar fi supravieţuit nimeni. Am fi avut o situaţie similară cu cea din Italia”, spun sursele citate.

                                                                                              C. Dumitrescu