14.8 C
București
joi, 9 mai 2024 - 1:51
No menu items!

Încă 141 de șoli intră în scenariul roșu, față de ieri. Numărul total se apropie de 1.000

spot_img

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat, joi, că sunt 930 de unități școlare în scenariul roșu, respectiv cursuri exclusiv online, cu 141 mai mult decât miercuri. Potrivit raportării MEC, 5.266 de școli activează în scenariul galben.

În 11.460 de unități de învățământ din țară elevii și preșcolarii participă zilnic la cursuri, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

Alte 5.266 de unități de învățământ sunt în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Elevii din 930 de unități de învățământ nu merg la școală, școlile fiind în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

„Menționăm că dintre cele 930 de unități aflate în această situație, 256 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 674 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, transmite MEC.

Miercuri au fost raportate 789 de unități de învățământ în scenariul 3, 5.234 în scenariul galben și 11.633 de unități de învățământ în scenariul verde.