18.9 C
București
duminică, 19 mai 2024 - 23:45
No menu items!

Vlad Pascu, pedepsit în pușcărie. De ce nu mai are voie să primească vizite

spot_img

Vlad Pascu a fost sancționat de conducerea Penitenciarului Poarta Albă, în urma interviului telefonic acordat de acesta luna trecută.

Tânărul care s-a urcat drogat la volan și a provocat tragedia rutieră din 2 Mai are viață grea după gratii. Comisia de disciplină a Penitenciarului Poarta Albă a decis să îi interzică vizitele pentru o perioadă de trei luni. Singurele persoane care mai au acces la acesta acum sunt avocații.

Decizia a fost luată după ce, în luna aprilie 2024, tatăl lui Vlad, Mihai Pascu, a profitat de dreptul pe care îl are de a purta conversații telefonice cu fiul său, pentru a-i intermedia acestuia un interviu cu protestatarul Marian Ceaușescu. Cum acest lucru reprezintă o încălcare a regulamentului penitenciarului, comisia de disciplină a aplicat sancțiunea de a-i interzice dreptul de a fi vizitat.

Pentru persoanele condamnate sau arestate preventiv este permisă comunicarea cu exteriorul, însă numai în anumite condiții. Mai exact, există o listă de persoane cu care pot lua legătura, însă nu li se permite să comunice cu terți prin intermediul acestora.

În cazul lui Pascu, acesta nefiind condamnat definitiv, lista se reduce doar la persoanele care au și drept de vizită, adică părinții și apărătorii săi.

Vlad Pascu este nemulțumit însă de această măsură și a contestat-o, dând Penitenciarul Poarta Albă în judecată, procesul urmând să se judece la Judecătoria din Medgidia.

                                                                                                             Adina Bucur