9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 6:46
No menu items!

În plin sezon de vacanțe, vameșii bulgari fac proteste și blochează traficul

spot_img

Traficul va fi îngreunat în Vama Ruse, miercuri seara, din cauza unui protest care se va desfășura pe teritoriul Bulgariei, între orele 18.00 și 23.00, potrivit unui comunicat al Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Protestul are loc  în zona sensului giratoriu, înainte de zona Punctului de Trecere a Frontierei Ruse.

„Din acest considerent, preconizăm că traficul prin P.T.F. Giurgiu pe sensul de ieșire din țară se va desfășura cu dificultate și este posibil să înregistrăm timpi ridicați de așteptare”, arată polițiștii români de frontieră.

Aceștia le recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera româno-bulgară să utilizeze şi celelalte puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Bulgaria, astfel încât să se evite aglomerația.

De asemenea, polițiștii recomandă utilizarea aplicației Trafic on-line, care este disponibilă pe site-ul Poliției de Frontieră.

M. N.