15.3 C
București
joi, 2 mai 2024 - 1:05
No menu items!

ICCJ sesizează CCR în legătură cu modificările privind transferul magistraților și reducerea vechimii procurorilor

spot_img

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Potrivit Instanţei supreme, sesizarea de neconstituţionalitate priveşte actul normativ în ansamblul său, precum şi anumite prevederi ale acestuia, în raport cu motive de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.

Senatul a adoptat, luni, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a legii privind statutul magistraţilor şi a legii organizării judiciare, care reglementează transferul magistraţilor în cadrul instanţelor şi parchetelor prin intermediul CSM şi condiţii de vechime reduse de la zece la şapte ani pentru procurorii DNA şi DIICOT.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari ai USR PLUS, care a pus în acord prevederile actuale cu decizia 454/2020 a Curţii Constituţionale, a înregistrat 75 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi o abţinere.