15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 15:36
No menu items!

Guvernul elimină gratuitatea transportului pentru elevi. Asociațiile de elevi ies în stradă

spot_img

Asociatiile Elevilor anunta ca vor picheta sediile mai multor prefecturi din tara, dar si sediul Guvernului, in semn de protest fata de eliminarea gratuitatii transportului pentru elevi.

„Ca raspuns, la ora 14:00, membrii Asociatiei Elevilor din Constanta vor fi prezenti maine in fata Prefecturii pentru a picheta. Simultan, Asociatia Elevilor din Bucuresti si Ilfov va picheta in fata Guvernului, iar Asociatia Valceana a Elevilor, Asociatia Elevilor din Bacau si Asociatia Elevilor din Maramures vor picheta la Prefecturile din judetele lor”, se arata intr-un comunicat al Asociatiilor elevilor.

Ce spune actul normativ 

Potrivit proiectului de act normativ, elevilor care locuiesc la internat sau in gazda li se asigura decontarea sumei ce reprezinta contravaloarea a opt calatorii dus-intors pe semestru, din bugetul Ministerului Educatiei, prin unitatile de invatamant unde sunt scolarizati.

Elevii vor putea solicita acordarea sumei in avans, cu decontare in luna urmatoare. Suma ce poate fi acordata in avans va fi nivelul cuantumului lunar de care beneficiaza elevul.

3 lei/km/lună pentru distanțele mai mari de 3 km

Decontarea va fi asigurata la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/luna pentru distanta de 3 km. Va putea fi decontata lunar numai suma aferenta avansului primit in luna precedenta.

Pentru distantele ce vor depasi 3 km, pana la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /luna se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/luna, dar nu mai mult decat valoarea documentelor de transport lunare.

1 leu/km/lună pentru distanțele mai mari de 50 de km

In situatia in care sunt elevi care se deplaseaza de la domiciliu catre unitatea de invatamant la distante mai mari de 50 km si nu locuiesc la internat sau gazda li se va deconta suma aferenta distantei de 50 km, la care se va adauga 1 leu/km/luna, pentru distantele ce depasesc 50 de km.

Operatorii de transport rutier vor avea obligatia de a emite documente lunare de transport cu incadrare in tarifele maxime per kilometru/luna.