26 C
București
luni, 6 mai 2024 - 19:02
No menu items!

Guvernul Cîțu vrea să dea OUG în justiție, ignorând rezultatul referendumului convocat în 2019 de Klaus Iohannis și susținut de 6,5 milioane de români

spot_img

Guvernul Florin Cîțu are pe ordinea de zi a ședinței programată pentru miercuri, de la ora 13.00, la Palatul Victoria, o Ordonanță de Urgență în domeniul organizării judiciare: amânarea intrării în vigoare a legii care prevede formarea completurilor din 3 judecători la completurile de apel. Decizia Executivului de a modifica prin OUG una dintre legile care stau la baza funcționării Justiției contravine rezultatului referendumului convocat  în 2019 de președintele Klaus Iohannis. Aproape 6,5 milioane de români au votat atunci pentru interzicerea ordonanțelor de urgență în justiție, răspunzând cu „DA” la întrebarea: „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

În expunerea de motive care stă la baza OUG aflată pe ordinea de zi a ședinței de guvern de miercuri se arată că este nevoie de adoptarea actului normativ pentru că:

  • Schemele de personal ale instanțelor judecătorești sunt subdimensionate, cu consecințe în ceea ce privește aplicarea de la 1 ianuarie 2021 a dispozițiilor privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători, de natură să pună în dificultate funcționarea sistemului judiciar în ansamblu, fiind necesară luarea urgentă a unor măsuri legislative în scopul asigurării bunei funcționări a justiției ca serviciu public
  • Întrucât, la instanțele judecătorești competente să soluționeze apeluri se constată și o supradimensionare a volumului de activitate, astfel că aplicarea modificărilor legislative mai sus menționate va avea un impact suplimentar asupra creșterii încărcăturii de cauze pe judecător şi duratei de soluționare a proceselor
  • Efectul dispozițiilor normative arătate nu se limitează la completurile care vor judeca apelurile, ci şi la completurile care vor soluţiona căile extraordinare de atac declarate împotriva deciziilor pronunţate în apel, respectiv la completurile care vor soluţiona incidentele procesuale relative la litigiile aflate în faza procesuală a apelului
  • Luând în considerare faptul că, în absența unei intervenții legislative imediate în sensul unei noi măsuri de prelungire a suspendării aplicării art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împrejurările anterior prezentate ar continua să subziste, ceea ce ar fi de natură să afecteze funcționarea normală a instanțelor judecătorești, să conducă la prelungirea duratei proceselor, cu consecințe grave asupra respectării principiului judecării cauzelor într-un termen rezonabil – optim și previzibil

Articolul unic al proiectului de Ordonanță de Urgență pregătită de Guvernul Cîțu:

(1) Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2023. În procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.

(2) În cauzele penale, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică la judecarea apelurilor în cauzele care au fost înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2023. Apelurile formulate în cauzele penale înregistrate în primă instanţă începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv se judecă în complet format din 2 judecători.