10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 9:42
No menu items!

Greva profesorilor CONTINUĂ! Sindicatele din Educație, mesaj pentru Iohannis și Guvern: Nu ne-ați convins, nu ne mai certați!

spot_img

Sindicatele din Educație au anunțat, duminică, faptul că greva continuă deoarece ordonanța de urgență dată de Guvern cu majorările salariilor nu este „mulțumitoare”, sumele acordate fiind prea mici. În plus, afirmă reprezentanții profesorilor, protestul lor nu este doar despre salarii, ci și despre ”despre viitorul educaţiei”: ”Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu”, au transmis sindicaliștii.

Federațiile sindicale din Educație susțin că profesorii și membrii de sindicat au fost consultați cu privire la continuarea protestelor și aceștia au decis că greva va continua și după 6 iunie.

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret», în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, cer în continuare Guvernului şi partidelor aflate la guvernare să-şi asume printr-un act normativ articolul scos din Legea Învăţământului Preuniversitar şi care nu a fost inclus nici în textul OUG 53/2023, ci doar în Nota de fundamentare a ordonanţei, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic. Această atitudine a Guvernului României este interpretată ca o neasumare a Executivului de a aplica principiul menţionat mai sus în noua lege a salarizării”, se arată, duminică, în comunicatul comun al celor două sindicate.

Reprezentanții profesorilor mai atrag atenţia că salariaţii din învăţământ aflaţi în grevă nu vor aplicarea grilei de salarizare în cel mult 3 ani, așa cum a promis Guvernul, ci mai repede. În plus, ”această grevă nu este doar pentru salarii”.

”Acest protest extrem este şi despre viitorul educaţiei, despre percepţia pe care o are societatea asupra meseriei de dascăl. Însă, modul în care Guvernul şi liderii partidelor politice aflate la guvernare au gestionat evenimentele ce s-au desfăşurat începând cu 10 mai 2023 (primul miting organizat de angajaţii din învăţământ) şi până în prezent ne face să credem că, după ce se va încheia această grevă, vor reveni la vechile obiceiuri, adică: vor continua să nu investească în educaţie şi în angajaţii din învăţământ. Aici, domnilor politicieni, domnule preşedinte, este problema. Nu ne-aţi convins că, după încheierea grevei, veţi investi cu adevărat în acest domeniu. Iar primul exemplu în acest sens este că nu v-aţi asumat printr-un act normativ că, odată cu apariţia noii legi a salarizării, salariul profesorului debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu pe economie”, afirmă reprezentanţii dascălilor.

Ei amintesc că dascălii aflați în grevă vor creşterea finanţării.

”Degeaba aţi votat în Parlament o lege care prevede alocarea pentru învăţământ a unei finanţări egale cu minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat, dacă nu aveţi de gând să o şi respectaţi şi veţi proroga aplicarea acestui articol, aşa cum aţi prorogat, timp de peste 10 ani, articolul privind alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie. Spunem asta pentru că, deja, pe surse, am aflat că nu veţi acorda, începând cu 1 ianuarie 2024, ceea ce prevede Legea Învăţământului Preuniversitar, pentru că bugetul nu permite această «cheltuială». Aveţi însă 6 luni să vă pregătiţi. Aveţi 6 luni în care puteţi reforma statul, în aşa fel încât, de la 1 ianuarie 2024, să puteţi acorda minimum 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învăţământ. Avem nevoie de educaţie, iar educaţia are nevoie de finanţare! Nu ne mai certaţi, nu ne mai trimiteţi la clase! Schimbaţi-vă discursul şi asumaţi-vă că educaţia va fi, începând de astăzi, prioritate naţională! Şi nu numai pentru noi, angajaţii din sistem, ci şi pentru cei peste 3.000.000 de elevi în spatele cărora vă ascundeţi şi pe care încercaţi, prin declaraţii, să-i întoarceţi împotriva noastră!”, conchid sindicaliştii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că Guvernul le-a dat profesorilor tot ceea ce au cerut, astfel că i-a certat pe dascălii care au de gând să continue greva, afirmând „Cum îndrăzneşte cineva să pună în dificultate examenele naţionale?”.
 
M. Nedelcu