12.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024 - 23:58
No menu items!

Frații Tate nu au voie să plece din București. Au cerut ridicarea controlului judiciar

spot_img

Andrew şi Tristan Tate au cerut ridicarea controlului judiciar pentru a putea părăsi țara, dar magistrații au respins cererea. Frații Tate sunt judecaţi pentru trafic de persoane şi viol, cu interdicţia de a părăsi Capitala şi judeţul Ilfov.

„Respinge cererea inculpaţilor Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan de constatare a încetării de drept a condiţiilor controlului judiciar cu referire la obligaţia de a nu părăsi municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, ca nefondată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, se arată în decizia Tribunalului București.

Pe lângă revocarea controlului judiciar, fraţii Tate au mai cerut să le fie înapoiate maşinile de lux puse sub sechestru de procurori, însă instanţa va lua o decizie pe această cerere la data de 17 noiembrie.

Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie, britanică şi americană, şi două tinere complice au fost trimişi în judecată de DIICOT sub acuzația că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contra cost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, inculpaţii ar fi obţinut importante sume de bani.

Procurorii DIICOT au pus sechestru pe mai multe bunuri deţinute de fraţii Tate în România: 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov; 15 autoturisme de lux; 14 ceasuri de lux; 2 lingouri şi o medalie, acţiuni la patru firme; sume de bani şi criptomonede.

M. Nedelcu