8 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 7:57

Franța, în grevă generală marți. Vor protesta profesori, medici, taximetriști și angajați din transportul aerian

spot_img

Aproximativ 20% din cursele aeriene de pe aeroporturile franceze vor fi anulate marţi, când vor protesta şi taximetriştii, și profesori şi medici faţă de condiţiile salariale şi reformele Guvernului francez, relatează Reuters.

Preavizul de grevă din sectorul transportului aerian stabilit prin acordul comun a trei sindicate -SNCTA, FO, CGT – a impus Direcţiei generale a aviaţiei civile (DGAC) să ia decizia de suprimare preventivă a 20% dintre cursele aeriene de marţi. SNCTA face apel la controlii de trafic aerian să intre în grevă de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, la nivel naţional.

Sunt aşteptate perturbări pe tot teritoriul ţării“, a anunțat DGAC într-un comunicat de presă. Personalul aerian protestează faţă de condiţiile salariale din 2010, precum şi faţă de suprimarea numărului de posturi din ultimii ani, peste 1.000 de posturi în mai puţin de zece ani. În septembrie, trei sindicate majoritare, CGT, FO şi Solidaires, au refuzat să semneze acordul care reglementează condiţiile de remunerare a funcţionarilor publici. Ministrul Finanţelor Publice, Marylise Lebranchu, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a purta negocieri salariale pe acest subiect în luna februarie.

Și taximetriştii vor fi marţi în grevă generală în Franţa pentru a protesta faţă de concurenţa impusă de VTC (vehicule turistice cu şofer), care vizează în principal compania Uber, solicitând suprimarea acestor servicii. Sunt prevăzute blocaje în apropierea aeroporturilor Roissy-Charles-de-Gaulle şi Orly, din Paris.

Proteste vor avea loc marţi şi în rândul cadrelor didactice. Va fi a patra grevă împotriva reformei privind organizarea liceului, prevăzută pentru 2016. Este contestată în special partea referitoare la autonomia oferită colegiilor şi la suprimarea unor clase bilingve.

R.D.