12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:22
No menu items!

„Fantoma albă”, coordonatorul intervenției din 10 august, dă în judecată Jandarmeria

spot_img

Colonelul Cătălin Paraschiv, coordonatorul intervenției jandarmilor din 10 august, la protestele din Piața Victoriei, cunoscut și ca „Fantoma albă”, se întoarce împotriva Jandarmeriei. Acesta a acționat în judecată instituția pentru că a fost detașat la Centrala nucleară de la Cernavodă.

Prin acțiunea înregistrată în 4 octombrie la Tribunalul București, la Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, colonelul Paraschiv contestând un ordin din luna septembrie prin care s-a decis mutarea lui la Centrala nucleară Cernavodă, pentru a se ocupa de paza acesteia, informează Pro TV.

Fostul ministru de interne, Carmen Dan, propusese înaintarea în grad a colonelului, însă președintele Klaus Iohannis a pus frână și a precizat că așteaptă decizia instanței privitoare la protestele din 10 august.

Dumitru Parachiv este singurul ofițer, dintre toți cei care au condus atunci intervenția din Piața Victoriei, care nu a fost pus sub acuzare de procurorii militari în dosarul violențelor din 10 august.

Cătălin Paraschiv activează de 28 de ani în Jandarmerie.

Andrei Tudor