10.5 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 14:25

Eșec al DNA cu o zi înainte ca Tudorel Toader să decidă menținerea Laurei Codruța Kovesi

spot_img

Cu o zi înainte de prezentarea rezultatului evaluării activității Laurei Codruța Kovesi, DNA înregistra un eșec într-un dosar de răsunet.

Tribunalul Covasna a decis, marți, să restituie la DNA- Serviciul Teritorial Brașov dosarul în care au fost trimiși în judecată fostul președinte al CJ Brașov, Aristotel Căncescu și primarul Brașovului, George Scripcaru. Motivul: neregularitatea rechizitoriului.

Judecătorii rețin în minuta deciziei că procurorii DNA au omis indicarea numărului de acte materiale pentru infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost trimis în judecată Aristotel Căncescu. De asemenea, procurorii au omis să indice în concret textele legale încălcate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

La o zi după acest eșec, ministrul justiției, Tudorel Toader, remarca, în ciuda tuturor așteptărilor și a raportului de evaluare extrem de critic, că nu se impune deocamdată revocarea șefei DNA.

În baza art. 345 al. 1 şi 2 C.pr.pen., admite, în parte, excepţiile formulate de inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian, Matei Gavril, Grama Lucia Cristina, Scripcaru George şi Paraschiv Nicolae privind legalitatea sesizării instanţei şi în consecinţă: Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 233/P/2015 din data de 31 octombrie 2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov sub aspectul: – omisiunii indicării numărului de acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de „abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, în formă continuată, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., pentru care inculpatul Căncescu Aristotel Adrian a fost trimis în judecată, respectiv care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunilor de „complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, în formă continuată, prev. de art. 48 C.pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 297 al. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 al. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen., pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Matei Gavril, Grama Lucia Cristina şi S.C. Licofrig S.R.L. şi data săvârşirii acestora, şi – omisiunea indicării în concret a textelor legale încălcate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv neindicarea alineatelor şi/sau a literelor articolelor de lege reţinute în actul de sesizare, privind pe toţi inculpaţii trimişi în judecată şi cu privire la toate faptele reţinute în sarcina lor. În baza art. 345 al. 1 şi 2 C.pr.pen., respinge excepţia privind legalitatea administrării probelor şi cererea de excludere a unor probe formulată de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian. În baza art. 345 al. 1 şi 2 C.pr.pen., respinge excepţia privind legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi cererea de excludere a unor probe formulată de inculpatul Matei Gavril. În baza art. 345 al. 2 şi 3 C.pr.pen., dispune comunicarea de îndată a prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi părţilor, pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicare, procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Covasna dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. În baza art. 275 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă

Tribunalul Covasna
minută

Andrei Tudor