15.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 8:58
No menu items!

După eliminarea din cursa pentru Primărie, Burduja elimină taxa pe soare care nu există

spot_img

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a afirmat sâmbătă că ”elimină taxa pe soare pentru prosumatori”, cu referire la un proiect de OUG promovat vineri. Această taxă nu există însă, iar proiectul de OUG elimină doar posibilitatea aplicării pe viitor a unei asemenea taxe. Astfel, acest demers este doar o lovitură de imagine și o fugă în jurul cozii. O ”taxă pe soare” se poate impune doar prin schimbarea legislației, ceea ce va fi valabil și după eventuala adoptare a unui astfel de OUG.

”(…) În urma numeroaselor discuții, întâlniri și dezbateri, inclusiv prin demersuri la Comisia Europeană, eliminăm taxa pe soare pentru prosumatori. Am pus în consultare publică proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care am demarat procedurile legale pentru eliminarea posibilității introducerii acestei taxe. Prin acest demers aducem claritate în cadrul legislativ și eliminăm incertitudinile și potențialele amenințări ale dezvoltării prosumatorilor în România”, a afirmat Burduja, într-o postare pe Facebook.

Concret, proiectul de Ordonanță de Urgență referitor la modificarea schemei de plafonare a pețurilor la energie și gaze conține și o prevedere prin care se elimină posibilitatea taxării suplimentare a prosumatorilor.

În 2022, Guvernul a transpus printr-un OUG o directivă europeană prin care se stipulează posibilitatea ca, în anumite condiții, prosumatorii să poată să fie taxați în viitor. Sunt enumerate câteva condiții, cum ar fi situația în care prosumatorul a beneficiat de subvenție guvernamentală pentru instalație, puterea instalației este de peste 30 kW, sau puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel național.

Sunt peste 120.000 de prosumatori astăzi, cu o putere instalată de 1500MW, peste cea a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă”, a mai afirmat Burduja. Spre diferență de intervențiile televizate, Burduja nu mai confundă kilowații cu megawații, având la dispoziție echipa de consilierii care se ocupă de comunicarea pe social media.

V. B.