18.2 C
București
luni, 13 mai 2024 - 19:44
No menu items!

Diana Șoșoacă dă vina pe Marcel Ciolacu pentru că BEC i-a respins candidatura la Primăria Capitalei: „E un ordin de la el”

spot_img

Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a respins candidatura Dianei Şoşoacă, preşedintă a partidul S.O.S. România, pentru funcţia de primar general, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de aceasta. Șoșoacă a acuzat, însă, că respingerea candidaturii ei a fost decisă la ordinul liderului PSD Marcel Ciolacu şi că Primăria Generală a Capitalei este cea mai coruptă instituţie din România.

„Concluzionând, din numărul de 19.344 susţinători depus de candidat se elimină un număr de 1.462 susţinători cu privire la care s-au identificat erori, rezultând un număr de 17.882 susţinători, insuficient pentru a atinge numărul minim de susţinători prevăzut de lege. Respinge candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă din partea Partidului S.O.S. România pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”, arată decizia Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti.

Hotărârea poate fi contestată de către Diana Şoşoacă la Tribunalul Bucureşti în termen de 48 de ore de la data afişării, mai precizează documentul Biroului Electoral de circumscripţie al Capitalei.

Duminică, Diana Şoşoacă a precizat că nu a anunţat niciodată public că va candida la şefia PMB, însă Marcel Ciolacu nu ştie decât „să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia”.

„Eu nu am anunţat public că voi candida la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să văd ce face domnul Marcel Ciolacu, dar domnul Marcel Ciolacu nu ştie decât să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia. Astăzi mi-am depus la Bucureşti candidatura pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să îi încurc pe toţi.

Mi-am depus candidatura când am văzut mârşăvia din Bucureşti şi cum vor să fure cu acelaşi Nicuşor Dan care îşi bate joc de bucureşteni şi tuturor le convine să iasă Nicuşor Dan pentru că semnează ca primarul. Mă bucur că Marcel Ciolacu a căzut în plasa mea privind candidatura la Bucureşti. O să îi aduc lui Marcel Ciolacu şi un cadou, un tricou pe care scrie: ”Mândru că sunt moldovean”, şi i-am chemat pe toţi moldovenii să se revolte”, arată comunicatul de presă al partidului S.O.S. România.

Ea a explicat că a depus peste 19.000 de semnături, „nu au vrut să îmi dea procesul verbal pentru semnături, şi acum am auzit din presă că mi-au respins candidatura”.

„Nu se poate spune că au respins candidatura mea pentru că doar marţi e ultima zi, poţi spune doar că au respins 1.000 şi ceva de semnături. În limbajul lor înseamnă că a lipsit adresa de pe unele semnături şi nu era trecut numele meu pe unele formulare, asta nu înseamnă incorect, ci incomplet. BEM trebuia să anunţe partidul S.O.S. România, nu presa”, a completat Şoşoacă, conform sursei citate.

Aceasta a adăugat că „toţi ceilalţi candidaţi sunt speriaţi pentru că eu iau voturi de la fiecare candidat”.

„Secretarul general al S.O.S. România, Dan Marin Ştefănel, s-a dus la BEM în această seară (sâmbătă – n.r.), iar acolo au pus jandarmii pe el, deşi este reprezentantul partidului şi BEM are obligaţia să îl cheme pentru a comunica inadvertenţele. Vor să amâne decizia pentru a se ajunge în ziua de marţi când nu mai pot să completez dosarul, acesta este un ordin de la Marcel Ciolacu. Avem de a face cu o dictatură şi cu un sistem dictatorial care nu vrea să permită unui om onest să participe în alegeri, pentru că toată lumea ştie că nu există înţelegere cu mine când e vorba de corupţie, iar Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România”, a conchis Şoşoacă.

R. Dan