11.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 1:43
No menu items!

Drulă îl sfidează pe Cîțu. Mandatul șefului CFR Călători a fost prelungit

spot_img

Mandatul șefului CFR Călători Ovidiu Vizante a fost prelungit de consiliul de administrație al instituției subordonate Ministerului Transporturilor condus de Cătălin Drulă, deși premierul Florin Cîțu a insistat pentru demiterea acestuia din funcție. În declarațiile sale publice, Cîțu a subliniat că o decizie în sensul destituirii lui Vizante poate fi luată doar de ministrul Drulă. 

Pe 30 iulie, ministrul transporturilor a anunțat că nu-l demite pe directorul CFR Călători Ovidiu Vizante pentru că acesta și-a cerut scuze pentru incidentele petrecute pe calea ferată, în urma cărora mai multe trenuri au avut întârzieri chiar și de 30 de ore.  „Am spus de la început că principiile după care funcționez și echipa mea funcționează cât timp sunt aici sunt pe bază de pofesionalism și eficiență. Asta înseamnă că actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o greșeală de moment, o declarație oricât de nefericită a fost”, a declarat ministrul transporturilor., a spus la acea dată Cătălin Drulă. 

El a precizat că va exista totuși o evaluare a lui Ovidiu Vizante.

Mandatul lui Vizante la conducerea companiei de stat a fost prelungit acum cu 2 luni. 

Pe 29 iulie, premierul Florin Cîțu a scris pe pagina sa de Facebook că directorul CFR Călători ar fi fost demis dacă ar fi fost în subordinea sa, și nu în subordinea lui Cătălin Drulă. „Dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, a scris Cîţu pe Facebook.

Raluca Dan