10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 8:48
No menu items!

Doar 28 de deținuți vor să voteze

spot_img

Un număr de 28 deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la alegerile parlamentare, formulând cerere că doresc să-şi exprime acest drept, se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Purtătorul de cuvânt al ANP, Georgiana Gherman, a precizat că la nivelul sistemului penitenciar au fost identificate 34 persoane private de libertate care au drept de vot.

Conform prevederilor legale, pot vota numai persoanele private de libertate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au vârsta de peste 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; nu li s-a interzis acest drept; sunt cetăţeni români; au acte de identitate valabile; au domiciliul în raza teritorială a secţiei de votare unde se află locul de deţinere în care sunt custodiate; solicită în scris preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare, prin intermediul administraţiei locului de deţinere, că doreşte să-şi exprime dreptul de vot.  O.D.