9.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 5:42
No menu items!

DNA cere Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice la șeful PNL Argeș

spot_img

DNA solicită Camerei Deputaților încuviințarea percheziției informatice în cazul deputatului Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, urmărit penal pentru că ar fi intervenit pentru numirea unui șef al ANPC.

În aceeași cauză mai sunt cercetați penal președintele PNL Pitești, viceprimarul Gelu Tofan, dar și Cristian Mitrofan, vicepreședinte al organizației locale și Ovidiu Chiru, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș.

„Procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite”, se arată în comunicatul DNA.

Serviciul Teritorial Pitești a întocmit 9 volume în acest dosar, acestea fiind transmise, împreună cu referatul cauzei, procurorului general, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice.

Deputatul Adrian Miuțescu se numără printre susținătorii lui Ludovic Orban, el și-a dat demisia din partid ieri, laolaltă cu alți 15 parlamentari PNL.

M. Nedelcu